Mobilizare publică pentru stoparea distrugerii mocăniței turistice de interes European Huțulca Moldovița de către mai mulți consilieri locali din zonă

Mocănița Huțulca Moldovița

De ceva timp în localitatea Moldovița mocnește un conflict între mai mulți consilieri locali și localnici cu administratorii Mocăniței Huțulca Moldovița, după ce consilierii locali au început să pună piedici circulației trenului turistic, care aduce în zonă cel puțin 50.000 de turiști anual, împreună cu mai mulți locuitori care au semnat o declarație, invocând motive mai mult sau mai puțin stupide, inclusiv faptul că le intră fum în casă de la trenurile turistice. Astfel, în acest material prezentăm situația actuală și o scrisoare deschisă transmisă de domnul Ing. Casian Balabasciuc, scriitor, dar și un mesaj de la unul din bucovinenii care se implică în stoparea distrugerii trenului turistic.

În același timp, echipa http://newsby.marianandrei.com/ solicită de urgență autorităților locale din Moldovița, consiliului județean, și tuturor autorităților locale implicate, să treacă de urgență la măsuri de susținere a proiectului „Mocăniței Huțulca Moldovița” prin acordarea sprijinului legal și tehnic pentru continuarea fără probleme a circulației trenurilor turistice.

Explicațiile vin de la unul din administratorii și promotorii trenurilor turistice cu aburi în România, Georg Hocevar, care este intimidat constant de autorități, fie că vorbim de CFR sau consiliul local Moldovița, pentru a opri circulația trenurilor. Redăm o parte din mesajul acestuia, restul fiind disponibil pe pagina de Facebook Mocănița Huțulca Moldovița.

„La actele pe care in calitate de suspect am avut dreptul sa le studiez am aflat ca ambele plangeri penale (si cea de la CFR, si cea de la Inspectoratul in Constructii) se bazeaza pe denunturi ale Consilierului Local Moldovita, ALDE, Niculae Bosutar!
Imediat dupa ce am comunicat public in data de 17.5.2018 ca ne intoarcem din cauza plangerilor facute la vechea statie CFF Moldovita, pe pagina FB Moldovita Turistica, administrat de familia Bosutar, a aparut aceasta postare:
Cele 2 plangeri nu au fost singurele fapte pe care dl. Consilier Bosutar le a comis, dupa ce statia de plecare a fost mutata in Noiembrie 2017 in gara CFR: A taitat curentul la CFF, in una dintre sedintele a consiliului local a spus ca in plin sezon de vara va opri Mocanita din mers, a inceput sa stranga semnaturi printre localnici impotriva Mocanitei etc.
Dar asta nu e totul: in Ziua in care am comunicat ca din cauza plangerilor ne retragem deocamdata in vechea statie, Nepotul d-lui Bosutar Nicolae, consilier local PMP Prindi Mihai, Brigadier la Ocol Silvic Moldovita, fara de a detine nici o autorizatie de constructie sau o aprobare din partea proprietarului garii, a construit o stana (!!!) in fata garii, pe locul pe care noi am dorit sa facem un loc de odhina si de joaca pentru turisti care vin la Mocanita, cea ce ne face imposibil sa ne mai intoarcem in gara CFR. Am solicitat d-lui Consilier Prindi sa o mute pe partea celalalta ale linii, unde deja sunt chioscuri, unde primaria a aranjat terenul pentru comert local, am oferit sprijin si ajutor, dar dl. Prindi sustine: „Eu sunt consilier local din Moldovita, eu imi pun chioscul unde vreau eu, in cea mai buna pozitie, ca si eu am drept sa castig cu Mocanita!” Nici Primarul Moldovitei, Traian Iliesi, nu a reusit sa convinga pe consilierul Prindi sa elibereze poienita garii.”

Continuăm cu mesajul bucovineanului Catalin Urdoi:
„Sunt bucovinean și susțin activitatea Mocăniței de la Moldovița !!! Cu peste 50.000 de turiști anual, Mocănița de la Moldovița a devenit unul din simbolurile turistice ale zonei, azi fiind pusă în imposibilitatea de a își continua activitatea !!!! Nu pot să rămân indiferent față de o situație absurdă, așa ca Georg Hocevar și Nelu Popescu….nu sunteți singuri în lupta voastră !!!! Bucovinenii vă sunt alături și nu vom lăsa șinele Mocăniței să ruginească !!!!!!!!!!”

În final, scrisoarea deschisă a Ing. Casian Balabasciuc, scriitor:
„Scrisoare deschisă
Domnului Primar al comunei Moldoviţa, Traian Iliesi,
Comunităţii huţule din Moldoviţa,
Vă scriu în calitate de locuitor al Moldoviţei şi „ naş” al mocăniţei „Huţulca”, preocupat şi îngrijorat de situaţia conflictuală ivită nu din cauze obiective, ci mai mult din pripeala şi superficialitatea cu care este privită existenţa trenuleţului turistic în peisajul comunei noastre.
Vreau să subliniez faptul că existenţa acestui obiectiv turistic pe teritoriul comunei Moldoviţa, alături de arhicunoscutul muzeu al oului încondeiat, pe care l-a dăruit localităţii natale doamna Lucia Condrea, a avut ca efect scoaterea dintr-un îndelung anonimat a localităţii, a etniei huţule şi nu numai, cele două obiective amintite devenind notorii. Datorită lor Moldoviţa a devenit un nume des pomenit de pe harta turistică a Bucovinei, în România, dar şi în multe ţări din Europa şi din lume, fiind trecută în ghiduri publicate în diverse limbi de circulaţie internaţională. Dacă azi suntem îndreptăţiţi să ne mândrim că aparţinem comunităţii moldoviţene este şi datorită investitorului Georg Hocevar, care cu pasiunea sa pentru trenuri şi cu dorinţa de a realiza un lucru bine gândit şi-a sacrificat timp şi bani pentru un obiectiv care aduce beneficii directe şi indirecte întregii comunităţi. Desigur, putea face aceste investiţii în orice alte locaţii în care mai există urme ale fostelor CFF-uri. Norocul însă ne-a surâs nouă şi fără să contribuim cu mare lucru, ne-am văzut beneficiarii avantajelor unui trenuleţ turistic care pune în valoare peisajele deosebite pe care ni le-au oferit dintotdeauna locurile acestea. Am convingerea că multe alte comunităţi bucovinene sau de mai departe ar fi fost fericite să aibă pe teritoriul lor asemenea atracţie turistică.
Problema noastră este însă modul în care înţelegem să gospodărim asemenea oportunitate, care pe lângă faptul că oferă nişte locuri de muncă pentru localnici, prin atragerea de turişti, contribuie la întărirea economică a comunei. Nu cred că ne pot caracteriza egoismul, orgoliul şi dezbinarea, ori invidia şi nepăsarea. Sunt convins că fiecare membru al societăţii moldoviţene are un cuvânt de spus şi că putem găsi căi de conciliere şi modalităţi de comunicare, amintindu-ne poveţele înaintaşilor noştri pentru care consătenii trebuiau să fie întotdeauna solidari, să se într-ajutoreze şi să adopte de fiecare dată hotărârile cele mai înţelepte pentru binele tuturor. Să nu uităm că activitatea trenuleţului forestier, devenit azi simbol şi atracţie turistică, a fost susţinută prin muncă de părinţii şi bunicii noştri. Ar fi momentul ca şi huţulii de azi să arate cât sunt de gospodari, pentru a lăsat generaţiilor mai tinere o bună rânduială şi nişte şanse într-o lume care devine din ce în ce mai strâmtă şi, poate, mai strâmbă!
De aceea, domnule Primar, vă adresez aceste rânduri cu rugămintea ca pentru binele comunităţii de ale cărei destine vă îngrijiţi, să utilizaţi toată energia şi tot ce vă stă în putinţă în vederea susţinerii activităţii mocăniţei „ Huţulca”, cea care purtând numele etniei din care cei mai mulţi facem parte, ne redă nu o simplă şansă, ci legitimitate, renume şi mândrie.
Cu deosebită stimă şi neîncetată speranţă,
Ing. Casian Balabasciuc, scriitor.”

Foto: Mocănița Huțulca Moldovița



1 thought on “Mobilizare publică pentru stoparea distrugerii mocăniței turistice de interes European Huțulca Moldovița de către mai mulți consilieri locali din zonă

  1. Câtă nemernicie, josnicie, neruşinare la aceşti aşa-zişi politicieni locali, în fapt nişte speculanţi de joasă speţă! Este inadmisibil ce se întâmplă: în loc să protejeze această moştenire tehnică şi culturală, ei o canibalizează! Sper să vă ajungă braţul lung al legii şi să vă primiţi binemeritata pedeapsă! Susţin Mocăniţa Huţulca şi oamenii minunaţi care o îngrijesc şi apără!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *