PESA este singurul ofertant al licitației pentru tramvaie noi la Iași organizată de MDRAP

Primăria Municipiului Iași anunță că „Luni, 15 iulie, după mai multe amânări, a avut loc deschiderea ofertelor primite în cadrul licitației pentru achiziționarea a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri destinate transportului public din Municipiul Iași. La licitație a fost primită o singură ofertă, din partea producătorului polonez PESA Bydgoszcz. Organizatorul achiziției este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar beneficiarul Municipiul Iași. Valoarea totală estimată a contractului este 184.000.000 lei, fără TVA (aproximativ 38,73 milioane de euro), adică maxim circa 2,42 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Durata contractului este de 24 de luni, din care perioada de livrare de opt luni. Cele 16 tramvaie sunt destinate rutelor 1, 13, 3, 7 și 8. Procedura de achiziție se bazează tot pe obținerea fondurilor necesare prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1.

Tot prin intermediul unei licitații organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și cu termen de depunere a ofertelor miercuri, 17 iulie, la Iași ar urma să ajungă 24 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri. Procedura implică achiziția a 70 de astfel de mijloace de transport, valoarea totală a achiziţiei ridicându-se la aproape 160 milioane lei. În program sunt incluse patru autorităţi publice din ţară: Iaşi (54,5 milioane lei), Județul Neamţ (21 autobuze, 48,1 milioane lei), Târgu Mureş (15 autobuze, 34,4 milioane lei) şi Tulcea (10 autobuze, 22,8 milioane lei). Conform caietului de sarcini, cele 24 de autobuze electrice vor fi folosite în transportul public local pe rutele 42 Copou – CUG (14) şi 52 Piaţa Alexandru cel Bun – pasaj Octav Băncilă – Copou (10). Autobuzele vor beneficia de 24 staţii de încărcare lentă şi 7 staţii de încărcare rapidă (în depouri şi la capete de traseu).

Ministerul Dezvoltării Regionale organizează în această perioadă și o altă procedură de licitaţie, de data aceasta pentru 20 de autobuze electrice de 12 metri, mijloacele de transport urmând să deservească rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). Firmele interesate pot depunse oferte până pe 29 iulie. Valoarea proiectului de achiziţie a celor 20 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri este de 50.000.000 de lei, la care se adaugă șase staţii de încărcare rapidă (3.000.000 de lei) şi 20 de staţii de încărcare lentă (2.000.000 de lei).”

Foto: mobilitate.eu

2.175 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *