Municipiul Făgăraș achiziționează autobuze electrice și eficientizează mobilitatea cu fonduri europene

China deține cea mai mare flotă de autobuze electrice din lume cu peste 9500 unități intrate în trafic la fiecare 5 săptămâni

Municipalitatea din Făgăraș a pregătit și depus la ADR Centru, în vederea finanțării prin Axa Prioritară 3 a Programului Operațional Regional 2014-2020, trei proiecte integrate, prin care dorește să investească fonduri europene pentru asigurarea unui serviciu eficient de transport public de călători și îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport, în vederea reducerii numărului de deplasări cu autoturisme și a emisiilor CO2 provenit din transport. Valoarea totală cumulată a celor trei proiecte este de peste 135 milioane lei, din care primul proiect, semnat azi la sediul ADR Centru din Alba Iulia are o valoare totală de peste 43,8 milioane lei, prin care se vor moderniza peste 1,4 hectare de spații pietonale, precum și achiziționarea a 6 autobuze electrice și 75 de biciclete.

Proiectul depus de Municipiul Făgăraș urmărește dezvoltarea mobilității urbane prin shimbarea accentului, de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor, la mobilitatea bazată pe mersul pe jos, la utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, la utilizarea transportului public de înaltă calitate și eficiență, concomitent cu utilizarea unor categorii de vehicule nepoluante.

Cererea de finanțare pentru proiectul ”Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a Municipiului Făgăraș” are ca obiectiv specific reducerea emisiilor poluante. Acesta va rezulta ca urmare a reducerii utilizării autoturismelor personale ale cetățenilor, prin introducerea în transportul public local a 6 autobuze electrice de capacitate medie; prin triplarea numărului de oameni care folosesc transportul în comun; prin creșterea cu mai mult de 14% a numărului de bicicliști din oraș, datorită achiziției de biciclete și a realizării pistelor de biciclete în întreaga zonă vizată de proiect; dar și oferirea unei alternative optime pentru pietoni, prin modernizarea a mai mult de 14.400 mp de spații pietonale, precum și mai mult de 2.200 mp spații verzi aferente acestora. Valoarea totală a proiectului este de 43.857.976,90 lei, din care peste 40,49 milioane lei (adică aproximativ 8,85 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile, respectiv peste 3,4 milioane lei provenind din contribuția beneficiarului, la cheltuielile eligibile și neeligibile. Data limită pentru finalizarea proiectului este prevăzută la finele primului semestru al anului 2022.

Prin investiția propusă se vor derula lucrări de modernizare a trotuarelor din zona industrială a Municipiului Făgăraș, podul peste pârâul Berivoi va fi reparat, cu păstrarea clasei de încărcare, podul peste pârâul Racovița va fi refăcut și se vor amenaja piste pentru biciclete, cu lățimea de minim 1m.

Pe aceste zone se vor separa fluxul pietonal și cel rutier, fiind implementate sisteme de siguranță sau aliniamente de spațiu verde. Pistele de biciclete vor fi amplasate pe tronsoanele unde lățimea drumului o permite. Pentru stimularea folosirii mijloacelor alternative de transport se vor proiecta stații de închiriere biciclete, cu toate dotările necesare. Prin acest proiect vor fi construite sau modernizate piste de biciclete în suprafață totală de peste 10.000 mp, unde vor exista 7 stații de închiriere, pentru cele 75 de biciclete disponibile în sistem bike-sharing.

În plus, stațiile de transport în comun vor fi refăcute și vor fi amplasate în alveole, doar prin excepție pe partea carosabilă. Unde există spațiu, se vor amenaja noi stații de transport în comun. Proiectul prevede construirea sau reabilitarea a 10 stații de transport public, precum și achiziționarea de 6 noi autobuze electrice, de capacitate medie.



Info: ADR CENTRU
Foto: mobilitate.eu

1.143 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *