Ministerul Transporturilor divizează Muzeul CFR de CENAFER muzeul devenind Muzeul de Cale Ferată inginer Dimitrie Frunză
Ministerul Transporturilor a publicat în dezbatere publica un proiect prin care Muzeul CFR din București este divizat de CENAFER. În anul 1937 au fost puse bazele Muzeului C.F.R., prin ordinul de serviciu al Direcției Generale C.F.R. nr. 123682 din 14 august 1937 pentru Înființarea unui muzeu de cale ferată, publicat în „Foaia Oficială a CFR” nr. 973 din 16 septembrie 1937. Muzeul a fost inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversării a 70 de ani de cale ferată în România, fiind ulterior distrus în timpul bombardamentelor din 4 aprilie 1944 și redeschis în perioada 30 aprilie 1953 – 1966, în Casa Tehnicii Căilor Ferate, cunoscută ulterior și sub denumirea de Centrul de Perfecționare a Lucrătorilor de Transporturi și Telecomunicații.
Începând cu data de 10 iunie 1969, aniversarea a 100 de ani de cale ferată din România a funcționat până în prezent, ca o direcție în cadrul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER. Această formă de organizare împiedică dezvoltarea adecvată a unui adevărat centru muzeal feroviar având ca misiune promovarea istoriei, tradiției, culturii, patrimoniului mobil și imobil, cercetării și inovării din domeniul sistemului de transport pe șină din România urban, regional, interurban și internațional, utilizând sisteme de cale ferată convențională, cale ferată de mare viteză, căi ferate industriale și, după caz, de exploatări miniere, inclusiv alte sisteme de transport terestru utilizând tehnologia căii ferate cu cremalier, tehnologia levitației magnetice și, după caz, tehnologii pentru vehicule bimodale drum-feroviar, și sisteme de cale ferată pe ecartament 1435 mm, precum și alte ecartamente utilizate în România. Pe de altă parte, în contextul evenimentelor feroviare înregistrate în perioada 2020 – 2023, este necesar ca CENAFER, alături de ASFR, să se poată concentra pe misiunea de formare și verificare profesională în domeniul siguranței feroviare.
Conform proiectului, se propune reorganizarea Muzeul Căilor Ferate, denumit în continuare Muzeul C.F.R., ca instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin divizarea parțială a Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, denumit în continuare CENAFER:
1. preluarea din cadrul acestei instituții a Direcției Muzeistică și Documentare Feroviară, a activității acesteia, a structurii de personal și a patrimoniului;
2. asigură continuitatea activității Muzeului C.F.R. înființat prin ordinul de înființare a muzeului publicat în „Foaia Oficială a CFR” nr. 973 din 16 septembrie 1937;
3. se propune denumirea Muzeul de Cale Ferată „ing. Dimitrie Frunză”, în condițiile întrucât prima linie de cale ferată de pe teritoriul actual al României a fost proiectată și construită de inginerii români sub coordonarea inginerului Dimitrie Frunză, și acesta a îndeplinit primul funcția de președinte al Societății Politehnica din România;
4. în scopul promovării istoriei, tradiției, culturii, patrimoniului mobil și imobil, cercetării și inovării din domeniul sistemului de transport pe șină din România;
5. organizat în secțiuni, amplasate în spațiu expozițional exterior și spațiu expozițional interior;
6. să desfășoare activități domeniul sistemului de transport pe șină din România privind:
a. organizarea, întreținerea și actualizarea registrului bunurilor care fac obiectul patrimoniului cultural feroviar, monumentelor istorice feroviare, denumite în continuare bunuri care fac obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar, în proprietate sau, după caz, gestiune proprie și în proprietatea altor persoane fizice și juridice din România;
b. cercetarea, inventarierea și propunerea spre clasare a bunurilor care pot face obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar;
c. atragerea, cu titlu de donație, și, după caz, achiziționarea de noi bunuri care fac obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar;
d. organizarea, evidența, gestionarea și protejarea bunurilor care fac obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar, în proprietate sau, după caz, gestiune proprie, în expoziții permanente în spațiile puse la dispoziție, cu titlu gratuit, de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și, după caz, de către compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizarea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, precum și filialelor acestora;
e. organizarea de colecții publice permanente de importanță națională, regională, județeană sau, după caz, locală;
f. organizarea de expoziții cu caracter temporar în spațiile proprii sau în spațiile puse la dispoziție de alte muzee și colecții din România sau, după caz, străinătate;
g. cooperarea cu alte muzee și colecții din România sau, după caz, străinătate;
h. restaurarea și conservarea bunurilor care fac obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar;
i. prestarea de servicii remunerate de restaurare și conservare a bunurilor care fac obiectul patrimoniului cultural feroviar;
j. gestionarea fondului de carte, reviste de specialitate și alte materiale audio, video în format digital propriu;
k. organizarea de activități de cercetare științifică, istorică, documentarea în arhive și pe teren și realizarea de studii;
l. organizarea de activități de popularizare a activităților de cercetare științifică, inovare și dezvoltare în rândul publicului;
m. organizarea de conferințe, seminarii și, după caz, simpozioane;
n. editarea, publicarea și distribuirea de cărți, reviste și alte materiale documentare;
o. elaborarea, supunerea spre aprobare și implementarea de proiecte de investiții destinate creșterii capacității expoziționale proprii, creșterii eficienței spațiilor și bunurilor în proprietate sau gestiune, creșterii gradului de digitalizare și securitate a activităților, creșterii gradului de interacțiune cu publicul și, după caz, creșterii accesului la proiecte și soluții de popularizare conceptelor și tehnologiilor
7. Patrimoniul inițial al Muzeului C.F.R. se constituie din activul și pasivul deținut de Direcția Muzeistică și Documentare Feroviară din cadrul CENAFER, care poate fi întregit cu bunuri specifice, de la persoane fizice si juridice de drept privat, în condițiile prevăzute la art. 9, alin. (2) din Legea nr. 311/2003.
8. Muzeul C.F.R. are calitatea de beneficiar direct în cadrul programelor operaționale din domeniul transporturilor finanțate din fonduri europene nerambursabile, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar, privind realizarea de studii strategice, studii de oportunitate și, după caz, documentații tehnico-economice pentru fundamentarea unor proiecte de dezvoltare a bazei materiale proprii de bunuri mobile și imobile, asupra căreia are drept real și, ulterior, implementarea proiectelor aprobate conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002.
9. Pentru proiecte cu valori mari mari sau egale cu cele prevăzute la art. 42, alin 1), lit. a) și b) din Legea nr. 500/2002, indiferent de sursa de finanțare a proiectului, majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, se acordă prin derogare de la prevederile art. 16, alin. (7) și (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, numai pe perioada de implementare a proiectului, astfel cum a fost stabilită în nota de fundamentare, contractul, acordul sau, după caz, ordinul de finanţare.
10. Conducerea Muzeului C.F.R. este asigurată de către un manager, sprijinit de către un consiliu de administrație format din 7 membri, organ cu rol deliberativ de conducere.
11. Activitatea Muzeului C.F.R. este sprijinită de un consiliu științific format din 5 membri, organ de specialitate cu rol consultativ în domeniul cercetării ştiinţifice, organizării sau structurării serviciilor, colecţiilor muzeale şi activităţilor culturale.
12. Managerul și membrii consiliului de administrație sunt numiți, revocați și, după caz, înlocuiți, prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, pentru un mandat pe o perioadă de 4 ani, reînnoibil o singură dată.
13. Membrii consiliului științific sunt numiți, revocați și, după caz, înlocuiți prin decizie a directorului general.
14. Muzeul C.F.R. poate propune Ministerului Transporturilor și Infrastructurii acte normative specifice domeniului său de activitate.
15. Managerul înființează comisii permanente sau, după caz, temporare pentru desfășurarea activităților de evaluare și avizare de proiecte sau programe, avizare a evaluărilor, reevaluărilor, expertizărilor și ofertelor de achiziții sau donații muzeale propuse de specialiști sau comisii special constituite prin referate sau rapoarte de expertiză, expertizare, avizare și recepție a lucrărilor de conservare și restaurare, achiziție de bunuri culturale mobile și imobile pentru îmbogățirea colecțiilor de patrimoniu, restaurare a bunurilor culturale, casare și transfer de bunuri, alte activităţi necesare scopului pentru care a fost înfiinţat muzeul.
16. Muzeul primește drept de informare și preemțiune privind punerea bunuri culturale și industriale mobile feroviare în vânzare, precum şi, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitaţii publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitaţie sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural și industrial naţional feroviar.
17. Personalul Muzeului C.F.R. este format din funcţionari publici, personal contractual, membrii consiliului de administrație și membrii consiliului științific.
18. Salarizarea personalului Muzeului C.F.R. se face potrivit legislaţiei în vigoare, cu încadrarea în bugetul anual alocat, iar membrii consiliului de administrație și membrii consiliului științific beneficiază de indemnizație lunară în cuantum de 20% din venitul brut lunar al managerului.
19. Personalul Muzeului C.F.R. beneficiază anual de autorizaţii de călătorie în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, în mod gratuit, iar membrii de familie ai personalului Muzeului C.F.R. beneficiază anual de 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple pe căile ferate române, în mod gratuit.
20. Bugetul Muzeului C.F.R. se elaborează şi se aprobă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și ține cont de tarifele pentru activitățile de restaurare și conservare prestate către alte persoane fizice și juridice, care se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.
21. Veniturile provenite din aceste tarife completează alocările de la bugetul de stat și se utilizează pentru bugetul de cheltuieli salariale; excedentul din anul precedent se utilizează pentru achiziția de bunuri clasate care fac obiectul patrimoniului cultural și industrial feroviar.
22. Muzeul C.F.R. prezintă anual Guvernului un raport de activitate referitor la gestiunea patrimoniului cultural și industrial feroviar, în proprietatea sau, după caz, gestiunea proprie și în proprietatea altor persoane fizice și juridice din România