Ecologicul autobuz Mercedes Citaro NGT circulă pe linia 336 din București
Lansat oficial cu ocazia Busworld 2015, modelul de autobuz Mercedes Citaro NGT a ajuns și în România, circulând timp de două săptămâni pe linia 336, care leagă cartierul Militari de zona Universitate, din București. Din 2015, Mercedes Citaro NGT a fost testat în mod intens și a fost supus celor mai dure condiții, conform Mercedes Benz. Printre acestea, s-au numărat testările efectuate în condiții de iarnă în Scandinavia, la temperaturi extrem de scăzute, dar și testările pe timp de vară, efectuate în Milano, dar și în Sölden/Tirol. Acolo, Citaro NGT a fost testat simultan, în cadrul unei verificări a înălțimii până la 1600 m peste nivelul mării, testele totalizând aproximativ 130.000 km pe parcursul testelor. Rentabilitatea specială la nivel de companie îi este conferită autobuzului de modulul de recuperare opțional, de 24 V. Acesta stochează curentul generat în faza de decelerare și îl păstrează pregătit pentru consumatorii auxiliari, autobuzul testat la București fiind dotat printre altele cu prize de încărcare USB.
În continuare un set de imagini de seară pe traseu:
Autobuzul testat la București este un model Mercedes Citaro NGT de 12 metri, cu două uși, capacitate de 66 călători în picioare, 26 pe scaune și 2 în fotolii rulante, spațiul central fiind mult mai generos față de modelele Citaro Euro 3 și Euro 4 prezente la București. Grație tehnologiei inovatoare a motoarelor, M 936 G stabilește repere în materie de sisteme ecologice. În plus, el este semnificativ mai silențios și reduce emisiile de CO². La utilizarea de biogaz, bilanțul raportat la CO2 este și mai impresionant – motorul este, așadar, cel mai ecologic model al familiei de motoare Mercedes-Benz din Mannheim, după cum se menționează pe siteul companiei.
Continuăm cu un set de imagini din interiorul autobuzului:
Autobuzul este echipat cu un motor pe gaz metan M 936 G ce are la bază motorul diesel turbo OM 936 din noua generație BlueEfficiency Power, cu o capacitate cilindrică de 7,7l, operat ca un motor monovalent, numai mecanism de antrenare a gazelor, cu gaz metan comprimat (CNG/NGT = Compressed Natural Gas), ci o putere de 222 kW (302 CP) și un cuplu motor maxim de 1200 Nm. Având aceste date, dar și o distribuție excelentă a performanței, motorul cu supraalimentare într-o singură treaptă este egalul fără echivoc al omologului său cu tracțiune/propulsie diesel, mai spun cei de la Mercedes Benz. Atașăm două imagini cu rezervoarele CNG, preluate de pe siteul Mercedes Benz (C).
Continuăm cu un alt set de imagini din traseu:
Cabina șoferului este integrată în salonul călătorilor, fără a fi separată cum întâlnim la modelele prezente la București ale STB, oferind sentimentul de apropiere dintre șofer și călători. Grație volanului multifuncțional, cât și elementelor de comandă amplasate în mod ergonomic și optimizat, conducătorii aflați la volanul Mercedes Citaro NGT au totul la îndemână. Display-ul clar asigură o vizualizare rapidă a informațiilor, în timp ce scaunul ușor ridicat permite o vizibilitate bună de jur-împrejurul vehiculului. Ca indicatori de bord, autobuzul oferă indicatorul presiunii din anvelope, senzorii de ploaie și lumină și Programul Electronic de Stabilitate (ESP).
In final o serie de imagini cu cabina șoferului:
Foto(c) Andrei Marian