A fost redeschisă circulația tramvaielor în zona Dancu din Iași

A fost redeschisă circulația tramvaielor în zona Dancu din Iași

Începând din 18 noiembrie, a fost redeschis circulaţiei cu tramvaiele segmentul Iaşi – Dancu (comuna Holboca)., transmite primăria Iași în prezentul comunicat. Primarul Mihai Chirica a participat la evenimentul ce a marcat finalizarea proiectulului cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Realizat în baza unui contract finanțat din fonduri europene în valoare de 45.013.688,49 lei fără TVA , proiectul s-a derulat în perioada 22 iulie 2020 – 21 noiembrie 2022, fiind executat de către Asocierea SC Mari Vila Com SRL – SC Conest SA.

Lucrările au constat în:
– reabilitarea a 2,48 km linie dubla cale rulare tramvai între intersecţia cu strada Vasile Lupu până la limita Municipiului Iaşi;
– reabilitarea a 6 staţii de călători;
– reabilitarea podului Ciurchi II, care asigură traversarea liniei de tramvai peste pârâul Ciric;
– modernizarea trotuarelor pe lungimea traseului studiat;
– modernizare spaţiilor verzi;
– înlocuirea stâlpilor de susţinere fir contact, reţea de alimentare iluminat stradal, înlocuirea cu lămpi tip LED, înlocuire fir contact pe toata lungimea traseului studiat;
– semnalizare rutieră şi butoni stradali cu rol de separare a benzilor dedicate transportului de calatori cu tramvaiul.

În zona Dancu sunt aproape de final și alte proiecte de modernizare a infrastructurii de transport public:
1. Contract finanţat din fonduri de la bugetul local „Reabilitare cale de rulare tramvai – limita municipiul Iasi – Rond Dancu” prin care executantul, SC Conest SA, execută lucrări în perioada 21 martie 2022 până la 31 decembrie 2022, în valoare de 11.579.680,10 lei fără TVA, lucrări care constau în:
– reabilitarea a 0,21 km linie dublă cale rulare tramvai între limita Municipiul Iaşi – Rond Dancu şi a 0,25 km linie simpă pe bucla dublă de întoarcere
– modernizarea a 3 staţii de călători
– montarea stâlpilor de susţinere fir contact şi înlocuirea firului contact pe lungimea traseului studiat
– realizarea reţelei de alimentare a iluminatului stradal şi montarea lămpilor tip LED
– semnalizare rutieră şi butoni stradali cu rol de separare a benzilor dedicate transportului de călători cu tramvaiul.

2. Contract finanţat din fonduri de la bugetul local şi buget de stat (programul „Anghel Saligny”) – „Modernizare Străzi în Municipiul Iaşi – strada Aurel Vlaicu” prin care executantul, SC Conest SA, execută lucrări în perioada 7 martie 2022 până la data de 6 martie 2023, în valoare de 9.807.371,99 lei fără TVA , lucrări care constau în:
– Tronson cu linie de tramvai: Ranforsare parte carosabilă – banda 1, între linia de tramvai şi trotuare
– Tronson fără linie de tramvai între intersecţia cu strada Ion Creangă şi intersecţia cu Aurel Vlaicu – tronson cu linie de tramvai
– Ranforsarea carosabilului şi modernizare trotuarelor aferente

3. Contract derulat de DJADP Iaşi din fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean „Îmbrăcăminte bituminoasă uşoara DJ249A Dancu – Holboca km 2+200 – km 2+400”, prin care se execută lucrări în perioada 2 octombrie 2022 – 2 decembrie 2022 care constau în:
– Reabilitare trotuare pe lungimea traseului studiat
– Execuţie canalizare pluvială
– Amenajarea unei parcări pe lungimea traseului studiat;
– Ranforsarea carosabilului între linia de tramvai Rond Dancu şi trotuarele din localitatea Dancu pe lungimea de 200 metri liniari, adică pe lungimea traseului studiat Rond Dancu.

Foto&info: Primăria Iași

331 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *