Garda Forestieră Brașov a efectuat controale asupra unui tren cu masă lemnoasă

Garda Forestieră Brașov a efectuat controale asupra unui tren cu masă lemnoasă

Garda Forestieră Brașov anunță noi controale împreună cu Poliția Transporturi asupra trenurilor ce transportă cherestea și masa lemnoasă pe rețeaua feroviară din România, pe raza sucursalei Brașov.

Pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, împreună cu cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna, au verificat astăzi la Sf. Gheorghe trenul cu nr. 20596, alcătuit din 40 de vagoane în care se transporta lemn rotund de rășinoase.

În urma verificărilor am constatat faptul că întreaga cantitate de lemn provine din CEHIA și are ca beneficiar societatea H.S. Timber Productions S.R.L., din localitatea Reci, jud. Covasna.
Cu ocazia controlului nu am constatat nereguli cu privire la legalitatea transportului.

Pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și…

Posted by Garda Forestieră Brașov on Wednesday, 29 April 2020



Foto&info: Garda Forestieră Brașov

812 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *