Fonduri europene pentru achiziția de autobuze electrice în Zalău

China deține cea mai mare flotă de autobuze electrice din lume cu peste 9500 unități intrate în trafic la fiecare 5 săptămâni

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, alocă 30 de milioane de lei (fonduri europene) pentru reabilitarea străzilor, dar și pentru modernizarea transportului public din municipiul Zalău.

Contractul de finanţare a fost semnat pe 29 august, de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi prevede modernizarea străzilor Corneliu Coposu, Avram Iancu, Gheorghe Doja şi 22 Decembrie 1989.

Prin contract se vor achiziționa și 20 de autobuze electrice cu stațiile de încărcare aferente, se va implementa un sistem de monitorizare a flotei, dar și unul de e-ticketing și de informare călători.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e („Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”), Obiectivul specific 4.1 („Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”).



Foto: mobilitate.eu

881 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *