Primele două autobuze electrice au ajuns la Turda

Primele două autobuze electrice au ajuns la Turda

Primăria Turda anunță că orașul este primul din România care cumpără autobuze electrice cu bani europeni!

Contractul de achiziție a autobuzelor a fost atribuit la sfârșitul anului 2018 companiei Anadolu Automobil Rom SRL și face parte din finanțarea europeană obținută pe baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).

Au fost achiziționate 20 de autobuze electrice care vor fi livrate până la sfârșitul anului 2019. Flota de autobuze și toate echipamentele (stații de încărcare, branșamente, sistem E-ticketing) vor fi operate de către noua companie de transport public a Consiliului Local.

In cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) au fost semnate contractele de finanțare pentru cele 4 coridoare de mobilitate urbană, proiecte în valoare totală de aproape 32 de milioane de euro.

Prin intermediul acestora vor fi asfaltate și modernizate străzile principale pe care circulă mijloacele de transport în comun (cu piste de biciclete, alveole pentru autobuze, construirea de stații moderne, e-ticketing, monitorizare video).

Așadar, în scurt timp, Turda va avea un sistem de mobilitate modern și civilizat.

Achizițiile aferente contractelor sunt în grafic și în scurt timp vor începe lucrările pe strada 22 Decembrie 1989.



Foto: Primăria Turda

1.205 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *