Studenții de la ASE vor face practică în zona administrării serviciilor publice în cadrul ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) transmite în prezentul comunicat că a încheiat un acord de parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), în cadrul proiectului „Parteneriat sustenabil pentru practica studenților (Future Stars)”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cod MySMIS 131645.
Acordul de parteneriat a fost încheiat pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea extinderii duratei printr-un act adițional. În acest sens, menționăm că durata stagiului de practică va fi diferită de curricula universitară și a fost stabilită a se desfășura în intervalul de timp 21 februarie – 03 iunie 2022.
Astfel, la ora actuală, în cadrul diverselor compartimente ale ARF desfășoară stagii de practică un număr de cinci studenți, din cadrul Facultății de Administrație și Management Public, înscriși atât în programul de masterat, cât și în ciclul de licență.
Scopul activităților desfășurate de către practicanți îl reprezintă dobândirea de competențe profesionale, care vin să completeze procesul teoretic de învățământ, în vederea facilitării accesului la un loc de muncă în domeniul specializării pentru care se pregătesc, respectiv în domeniul administrației publice.
În concret, studenții se vor familiariza cu activități legate de administrarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători, evidența facilităților pentru diverse categorii sociale în transportul de călători, achiziții publice, domeniul juridic și resurse umane, implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene.
Prin încheierea acestui protocol bilateral, ARF se implică activ în mediul educațional din România, contribuind la formarea profesională a tinerilor studenți, care vor avea ocazia să cunoască o parte practică a domeniului lor de studiu, respectiv administrarea și gestionarea fondurilor publice.
În viitor, ARF va încheia parteneriate similare și cu alte entități din mediul universitar din România.
Foto: mobilitate.eu