Autoritatea pentru Reformă FeroviarăEsențialFeroviar Romania

ARF prezintă obiectivele proiectului de Mers cadențat în jurul marilor orașe, primul pas către reorganizarea serviciilor feroviare pentru perioada 2027–2042

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a organizat astăzi, 16 septembrie 2026, sesiunea oficială de comunicare a obiectivelor proiectului de Mers cadențat, în prezența reprezentanților Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Consiliului Concurenței, BEI-PASSA, CNCF CFR SA și ai celor șase operatori de transport feroviar de călători. Evenimentul marchează intrarea într-o etapă decisivă a proiectului național care urmărește reorganizarea serviciilor feroviare în jurul marilor orașe, printr-o abordare integrată a transportului de navetă cu cel pe distanțe medii și lungi.

ARF, în calitate de autoritate competentă pentru stabilirea obligațiilor de serviciu public la nivel național, a semnat cu asocierea TTL Planning – Systra contractul de servicii RUIC62/TTL-111.S/10.07.2026, având ca obiect realizarea proiectului „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”, cod SMIS 311109. Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021–2027 și se desfășoară în baza contractului de finanțare nr. 64/2024.

Obiectivul central îl reprezintă definirea și implementarea unor servicii cadențate de tren pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042, prin corelarea transportului de navetă cu serviciile feroviare regionale și interregionale. În cadrul sesiunii, experții TTL Planning și Systra au prezentat structura tehnică a proiectului, care include colectarea de date noi din teren, actualizarea Modelului Național de Transport cu informațiile socio-economice aferente anului de bază 2023, detalierea modelului pentru polii de creștere și dezvoltare urbană, precum și pentru principalele legături feroviare dintre aceștia și orașele reședință de județ.

Proiectul vizează stabilirea parametrilor specifici ai serviciilor, verificarea capacității de infrastructură și simularea costurilor și veniturilor aferente, alături de definirea obligațiilor de serviciu public pentru fiecare zonă metropolitană și oraș mare din proximitate. ARF va primi o licență dedicată pentru software-ul de planificare și modelare în transporturi, iar personalul instituției va fi instruit pentru utilizarea acestuia în operarea Modelului Național de Transport.

Lista orașelor vizate acoperă întreaga rețea feroviară națională: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Deva, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.

Proiectul se înscrie în cadrul european stabilit de Regulamentul 1370/2007, modificat prin Regulamentul 2338/2016, și de Hotărârea Guvernului 1453/2022 privind contractele de servicii publice pentru perioada 2022–2032. Valoarea totală a contractului este de 10.485.000 lei, fără TVA, iar implementarea se va desfășura pe durata a 24 de luni.

Prin această sesiune, ARF deschide procesul de consultare și coordonare cu actorii principali ai sistemului feroviar, punând bazele unei reorganizări majore a serviciilor de transport feroviar de călători în România.

Foto & info: ARF

Pe aceeași temă

Back to top button