Alstom și CFR Călători au realizat pentru prima dată proba de performanță cu locomotiva Traxx. Locomotiva urmează să intre la tracțiune în scurt timp
Săptămâna aceasta Alstom și CFR Călători au realizat pentru prima dată în România o probă cu locomotiva Traxx și 16 vagoane, deja cunoscuta probă de performanță a locomotivelor modernizate cu fonduri PNRR. Astfel a venit și timpul pentru probele de performanță cu noile locomotive Traxx achiziționate de ARF, locomotiva 188-002 realizând proba pe ruta București – Cernavodă. Proba a avut loc cu 16 vagoane, la viteza maximă de 160 km/h. Conform informațiilor mobilitate.eu proba a fost finalizată cu bine, locomotiva ridicându-se la cerințele de performanță pentru interarea în exploatare la tracțiunea trenurilor CFR Călători.
Ca pași următori, locomotiva urmează să finalizeze ultimele teste de anduranță, urmând procedura de predare din partea Alstom către ARF, care ulterior va da locomotiva în exploatare, prin contractul de servicii publice, către CFR Călători. Cele 16 locomotive vor fi exploatate din București, de la depoul București Călători, iar reviziile și operațiunile majore vor fi realizate în depoul Alstom Grivița, timp de 20 de ani toate operațiunile de mentenanță fiind realizate prin contract de Alstom. Ulterior locomotiva va intra la tracțiunea trenurilor prevăzute în contractul de finanțare, cel mai probabil în prima fază o vom vedea la tracțiunea trenurilor București – Brașov și București – Constanța.
Conform ARF, achiziția celor 16 locomotive electrice de tip TRAXX 3 MS face parte din Planul Investiţional al Statului Român în material rulant nou, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiția I2 – Material rulant feroviar.
Scopul obiectivului de investiții vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea confortului pe o serie de rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată sau în curs de electrificare, după cum urmează:
- Dej – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
- Timișoara – Cluj-Napoca – Iași;
- Iași – București – Constanța;
- Suceava – București – Constanța.
Valoarea totală a proiectului este de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani.




