Târgul de Fete – o sărbătoare autentică a tuturor românilor

Târgul de Fete de pe Muntele Găina a dovedit și în acest an că este cea mai importantă sărbătoare populară din România și totodată o dovadă vie că tradițiile românești autentice pot fi păstrate și promovate.

Tineri și vârstnici veniți din Transilvania dar și din alte colțuri ale țării s-au bucurat împreună și au ‘gustat’ ingredientele sărbătorii din acest an: folclorul și portul românesc autentice, muzica de calitate și petrecerile în aer liber. La finalul unei ediții cu adevărat reușite putem dezvălui că în acest an târgul a însemnat o provocare pentru organizatori din cauza bugetului mult mai mic comparativ cu anii trecuți, însă totul a fost suplinit de colaborarea exemplară între numeroase instituții publice și de cultură din cinci județe: Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara.

Târgul de Fete și-a regăsit totodată începând din acest an valoarea autentică și tradițională prin eforturile pe care le-au făcut organizatorii pentru a elimina kitsch-ul care acaparează uneori sărbătorile populare românești. Astfel în zona delimitată pentru organizarea târgului au fost puși în valoare meșterii populari cu obiecte realizate doar în mod tradițional, fără ca aceștia să se amestece cu comercianții obișnuiți sau cu cei din zona alimentației publice.

În final, după două zile de tradiții, folclor și obiceiuri tradiționale românești, Târgul de Fete a demonstrat că este cel mai puternic brand tradițional românesc, o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni dar și în spiritul românilor.

‘Târgul de Fete este pe drept cuvânt unul dintre cele mai importante branduri culturale ale României și rămâne o dovadă vie că putem păstra și promova într-o formă autentică tradițiile, folclorul, portul popular, meșteșugurile și obiceiurile. Autenticul și tradiționalul au fost reperele pe care ne-am ghidat în organizarea ediției din acest an a sărbătorii și putem spune că am eliminat kitsch-ul și tot ceea ce altera valoarea Târgului de Fete.

Pentru reușita celor două zile de sărbătoare autentică vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în organizare, instituțiilor din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara care ni s-au alăturat și mai ales oamenilor minunați care au venit din toate colțurile țării în Avram Iancu și pe Muntele Găina pentru a cinsti valorile neamului nostru românesc. În ‘culise’ Târgul de fete a însemnat o colaborare exemplară între numeroase instituții cărora vreau să le mulțumesc că au înțeles cât de important este acest eveniment pentru Țara Moților și pentru România’, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba.

Târgul de Fete s-a desfășurat, în perioada 22 — 23 iulie, în comuna Avram Iancu și pe platoul de pe Muntele Găina. Spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare românești, concerte de muzică folk și muzică ușoară, focuri de artificii și petreceri în aer liber au fost doar câteva dintre ingredientele ediției din acest an. Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba, Primăria comunei Avram Iancu, în parteneriat cu consiliile județene din Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara.

Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba și se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menționată prima dată în documente în 1816. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba și Primăria comunei Avram Iancu.

Foto&Info: Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba

634 Vizualizări