Stația intermodală CFR – STB de la Pasajul Basarab a ajuns un ghetou vandalizat cu uși blocate și mizerie la tot pasul

Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a ajuns în mai puțin de 10 ani o zonă ce se apropie tot mai mult de fosta zonă Gara Basarab – Orhideelor, cu ruine, mizerie și spații abandonate. Mobilitate.eu a relatat încă de acum o săptămână că trotuarul rulant care făcea legătura între Pasajul Basarab și Gara de Nord a fost în mare parte distrus de vandali, între timp o companie municipală a PMB curățând parțial cioburile din zonă. Dar dezastrul din zonă, ce poate fi pus atât pe seama Primăriei Capitalei care nu trece la măsuri de întreținere a zonei, dând vina pe tot felul de proceduri birocratice, cât și pe seama CFR SA care deține spațiile aferente complexului feroviar, având inclusiv o firmă privată de pază care de regulă este absentă în această zonă, frecventată des de boschetari, prostituate și drogați. Mobilitate.eu așteaptă un răspuns indirect de la autorități prin aceste reportaje, reprezentând măsuri în teren pentru remedierea problemelor.

Trecând de zona trotuarului rulant, unde evident nu s-a schimbat nimic, poate doar simbolele naționale ale momentului – masca facială și berea la PET, aruncate într-o cutie cu echipamente aferente trotuarului, din vremea când funcționa, am realizat și un reportaj în zona stației de tramvai Pasaj Basarab, considerată acum ceva ani cel mai modern loc de transbordare din oraș, cu legături între toate mijloacele de transport din zonă.

Începem cu imaginea generală colorată, sau nu prea, cu desene și grafitti realizate de tot felul de așa ziși artiști anonimi care în lipsa unor ocupații constructive aleg să polueze vizual cam tot ce prind în cale, evident bunuri publice. Mirosul de urină și fecale este resimțit fără mari probleme în zona scărilor de acces în stație, spatele acestora fiind un veritabil WC public.

În stația de tramvai gunoaiele sunt peste tot, platformele sunt îmbâcsite de la gunoaiele depozitate constant, iar lifturile și scările rulante funcționează doar ocazional, în timpul reportajului două dintre scări nu funcționau. De asemenea, în momentul în care a văzut că se fac poze, un angajat al companiei care păzește stația, teoretic, acesta stând permanent într-un punct fix, a mers la panoul de comandă să pornească iluminatul în zona acceselor.

Informarea călătorilor în zonă este la fel ca restul reperelor, rămasă cu harți vechi și indicatoare vechi, de când nu exista inelul interior al traseului de tramvai – linia 10. Mai mult, harțile rămase încă indică traseul prin Calea Vitan, de când Calea Văcărești era închisă, acum câțiva ani. Nu cred că mai trebuie menționat că sistemele electronice de informare nu funcționează și sunt vandalizate.

Cupola stației, care la început era o structură transparentă, impresionanta pentru București, nu a fost spalată de ani buni, devenind mată și murdară, cu praful specific orașului. Bonus, pentru creșterea eficienței probabil, o parte din ușile de acces în stație au fost blocate cu bare de metal.



Foto: mobilitate.eu

1.978 Vizualizări

1 thought on “Stația intermodală CFR – STB de la Pasajul Basarab a ajuns un ghetou vandalizat cu uși blocate și mizerie la tot pasul

  1. Atata timp cat nu sunt făcute contracte de mentenanța la aceste pasaje din capitala,așa vor ajunge toate.Mizerie de nedescris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *