Skate Park modern in Sibiu

Primăria Sibiu a contractat achiziția echipamentelor pentru modernizarea skate park-ului situat la intersecția străzii Gimnasticii cu strada Berăriei.

“Parcul de skateboarding a fost amenajat în 2007 și reabilitat în 2012, dar datorită uzurii avea nevoie de modernizare și de instalarea unor echipamente noi. Sper că va fi apreciat de tineri și că îl vor utiliza cu plăcere.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Contractul a fost semnat cu firma Lavitex Prod SRL, la o valoare de 113.050 lei. În baza acestuia se vor achiziționa șapte rampe:
– O trambulină pentru sărituri
– O rampă cu elemente drepte
– O rampă cu element oblic pentru transfer numit și cutia Pandorei
– O rampă curbă cu bandă de pornire și element pentru trucuri
– O rampă dublă cu elemente curbe
– O bară pentru alunecări

Partea de rularea a acestor echipamente va fi confecționată din fibră de sticlă lustruită, iar scheletul echipamentelor va fi din țevi de oțel sudate care vor avea sisteme de fixare în structura de beton. Garanția produselor este de 24 luni.

(foto credit – Tribuna)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *