Reportaj (86 poze) – CFR SA a redeschis linia 3 directă în Fetești și lucrează pentru revenirea la trafic normal. Cum arată EA 194 după accident

Reportaj ( poze) – CFR SA a redeschis un fir direct în Fetești și lucrează pentru revenirea la trafic normal. Cum arată EA 194 după accident

La o săptămână de la producerea accidentului feroviar în care două marfare s-au ciocnit pe linia 3 a stației Fetești, situația căii de rulare în zonă se apropie de revenire la normal grație echipelor CFR Infrastructură, care lucrează aproape fără oprire încă din noaptea accidentului, 28-29 iulie. Astfel, dacă acum o săptămână când am realizat un amplu fotoreportaj în zonă, echipele lucrau cu două macarale de mare tonaj pentru ridicarea vagoanelor și a locomotivei, astăzi zona liniilor este degajată, vagoanele și locomotiva distruse fiind mutate în laterale, în special pe fostele linii 4 și 5, demontate acum câțiva ani înainte de blocarea lucrărilor de modernizare a gării Fetești. Acestea urmează să fie ridicate ulterior, locomotiva urmând să fie dusă la un reparator pentru o analiză de specialitate care va constata toate daunele produse, dar și dacă aceasta mai poate fi reparată pentru repunerea în circulație. Conform echipelor care lucrează pe teren, după redeschiderea liniei 3, linia directă dinspre Constanța spre București, începând cu această noapte, urmează ca linia 2, directa Bucuresti – Constanța, să fie redeschisă în 2-3 zile. La orele dimineții se lucra la aparatele de cale de acces spre linia 1, acestea fiind distruse în urma accidentului, fiind afectat și accesul în zona depoului de locomotive Fetești. La fața locului există toate materialele și logistica necesară, personalul CFR Infrastructură lucrând fără oprire. Linia 3 a fost redeschisă inclusiv pentru tracțiune electrică, fiind refăcută și pusă sub tensiune rețeaua de 27.000V.

Mobilitate.eu a realizat și o sesiune foto în zonă, inclusiv cu o inspectare vizuală la locomotiva EA 194, care urmează să fie dusă la un reparator specializat pentru analiză și o eventuală reparație. Strict ochiometric locomotiva nu are structura interioară sau exterioară, inclusiv sub cutie, deformată, dar eventuale fisuri și deformări ascunse nu pot fi observate decât în urma unei analize de specialitate care va conta în decizia de reparare a locomotivei. În interior, postul de conducere din zona coliziunii este grav afectat, toate echipamentele fiind distruse, în timp ce postul opus a rămas intact. În sala mașinilor, tot doar în urma unei analize rapide nu am constatat pagube majore, totuși unele blocuri și echipamente erau dizlocate sau deformate din cauza forței impactului. De asemenea una din laterale, precum și o parte din acoperiș, este afectată de coliziunea cu vagoanele și traversele rețelei de contact. Cel mai grav sunt afectate boghiurile care au fost dizlocate in timpul accidentului, acestea suferind avarii majore, inclusiv deformari vizuale.



Foto: mobilitate.eu

2.234 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *