Programul Bursele Europene pentru Jurnaliști

Bursele Europene pentru Jurnaliști continua cu ediția 2017-2018, în organizarea Fundației Euromonitor pentru Excelență, cu sprijinul Agenției Ad Media Consult.

Programul Bursele Europene pentru Jurnaliști invita tinerii ziariști din România care doresc să capete o expertiza profesională în problematica europeană să se alăture celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 17 ani de training și burse de pregătire profesională ce le-au completat cunoștințele, le-au consolidat experiențele și le-au lărgit orizonturile profesionale.

Acest program încurajează și facilitează pregătirea profesională și îi ajută pe participanți să aprofundeze înțelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între Statele Membre, precum și maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.

Programul ‘Bursele Europene pentru Jurnaliști’ cuprinde trei etape de pregătire profesională:
— un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații europene;
— o călătorie de studii de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
— stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizații de presă europene.
La încheierea fiecărei faze sunt selectați jurnaliștii care vor participa la faza următoare.



Și la ediția 2017-2018 sunt așteptați să aplice jurnaliști din presa scrisă, radio, TV și online, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
— Experiența profesională de minim 3 ani
— Vârsta de până în 35 de ani
— Abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj)
Dosarul de înscriere va cuprinde:
— Curriculum Vitae
— Formular de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Euromonitor pentru Excelență (www.euromonitor.ro)
— Fotografie color tip pașaport
— Portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate)
— Trei scrisori de recomandare, de preferință una de la superiorul direct sau managerul instituției la care lucrează.

Data limita de depunere a dosarelor de înscriere este 10 OCTOMBRIE 2017 (inclusiv), toate înscrierile având mențiunea ‘Bursele Europene pentru Jurnaliști’.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu în fața unei comisii formate din profesioniști în domeniu.
Programul Bursele Europene pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat de Național Forum Foundation/Freedom House în anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, începând cu anul 2000, cu finanțarea JTI la care din 2010 s-au adăugat în timp Monitor, SoftNet și Societatea Română de Radiodifuziune.



Încă de la început, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor jurnaliști, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practica profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl, adresă: Str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod poștal 077190, persoana de contact: Irina Apostol, e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro
Documentația electronică se va trimite la adresa: burse@euromonitor.ro
Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa Fundației Euromonitor pentru Excelență, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, et.4, sector 1, București; Persoana de contact: Andra Dimitriu — Project Manager, e-mail: andra.dimitriu@euromonitor.ro

Foto: Andrei Marian

877 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *