Municipiul Călărași va avea un terminal intermodal de transport în zona SIDERCA

Municipiul Călărași va avea un terminal intermodal de transport în zona SIDERCA

ADR Muntenia anunță că aplicația „Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a municipiului Călărași” a accesat finanțare Regio în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectiv specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apel de proiecte dedicat municipiilor reședință de județ, și va fi implementată în 48 de luni, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2022. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 3.631.539,02 lei, din care peste trei milioane de lei provin din FEDR, bugetul național alocă peste 468 de mii de lei, cofinanțarea beneficiarului depășește 72 de mii de lei, în timp ce aproximativ 25 de mii de lei reprezintă valoarea cheltuielilor neeligibile.

Proiectul ”Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a Municipiului Călăraşi” are ca scop îmbunătățirea transportului local.

Astfel, se vor realiza:
📌Construirea unei clădiri administrative, cu o suprafață de 277,5 mp, care să adăpostească principalele funcțiuni necesare funcționării unui terminal intermodal
📌Construirea a patru peroane
📌Amenajarea unei parcări supraterane pentru 37 de autoturisme, 4 locuri autocare și un rastel pentru biciclete
📌Amenajarea unui spațiu liber adiacent spațiului de parcare, cu zone verzi, alei, mobilier urban
📌Montarea unui sistem IT de control acces proiectat și optimizat special pentru monitorizarea intrărilor și ieșirilor autoturismelor și care să asigure transferul între auto privat și transportul public local, biciclete, mers pe jos.

Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni, iar acesta vine în completarea proiectului cu finanțare europeană de aproximativ 11 milioane de euro, ce vizează modernizarea străzilor București și Prel. București și care include realizarea unei sens giratoriu la ieșirea din oraș, în proximitatea viitorului terminal intermodal de la Siderca.



Foto: Primaria Calarasi

2.089 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *