Ministerul Transporturilor elimină distanța minimă între reviziile tehnice în tranzit ale vagoanelor de călători și crește distanța maximă la 550 km

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea anexei Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1817/2005 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind revizia tehnică și întreținerea vagoanelor în exploatare – nr. 250.

Verificarea stării tehnice a vagoanelor de călători din compunerea trenurilor se execută prin revizii tehnice și probe de frână efectuate de personalul de specialitate vagoane din cadrul operatorilor de transport feroviar de călători, în conformitate cu prevederile din Anexa „Instrucțiuni privind revizia tehnică și întreținerea vagoanelor în exploatare nr.250” Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr.1817/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1039 și 1039 bis din 23 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

De la punerea în aplicare a prevederilor menționate până în prezent structura parcului de vagoane a fost îmbunătățită prin introducerea în circulaţie a unor vagoane nou construite şi modernizate, dotate cu instalații și subansamble care au ridicat nivelul de siguranță în exploatare și calitatea serviciilor publice de transport. De exemplu, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. au fost puse în circulaţie după anul 2005 un număr de 270 de vagoane nou construite și 730 vagoane modernizate.

În vederea menținerii în continuare a unui grad ridicat de siguranţă a circulaţiei precum şi a siguranței calităţii serviciilor, se propune modificarea art. 6 alin (5) din cadrul Anexei „Instrucțiuni privind revizia tehnică și întreținerea vagoanelor în exploatare nr.250” Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr.1817/2005, în sensul eliminării distanței minime de 300 km între două revizii tehnice consecutive și a majorării distanței maxime între două revizii tehnice consecutive de la 450 km la 550 km, precum şi abrogarea alin (6).
Modificările propuse survin ca urmare a faptului că în prezent pentru a confirma menținerea în stare corespunzătoare a subansamblelor care concură la siguranța circulației, pentru traseele mai lungi de 450 km este obligatorie efectuarea reviziei tehnice în tranzit. Din cauza dispunerii geografice a subunităților de vagoane sunt situații când acest tip de revizie tehnică se efectuează la distanțe de cca.150-200 km față de stația unde s-a efectuat revizia tehnică la compunere, fapt ce conduce la reluarea lucrărilor efectuate de revizorul tehnic de vagoane.

Majorarea distanței maxime între două revizii tehnice consecutive cu 100 km, reprezintă o distanță minimă propusă ca urmare a analizei statistico-tehnică a defectărilor depistate cu ocazia reviziilor tehnice în tranzit, cât și a celor depistate cu ocazia defilării trenurilor pentru o perioadă de șapte ani, perioadă de când au fost inițiate lucrări majore de reabilitare a parcului de vagoane.

De asemenea, Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER nu a constatat, ca urmare a investigărilor efectuate, defecte la vagoane de călători care au circulat pe distanțe mai mari de 600 km care ar fi avut drept cauză revizii tehnice la trenuri cu efecte majore în producerea de accidente și incidente feroviare sau perturbări grave în regularitatea circulației trenurilor.


Foto: mobilitate.eu

4.240 Vizualizări

1 thought on “Ministerul Transporturilor elimină distanța minimă între reviziile tehnice în tranzit ale vagoanelor de călători și crește distanța maximă la 550 km

  1. Cum se sporeste gradul de siguranta daca revizia in tranzit se face la o distanta de doua ori mai mare? Prin aceasta masura nu se vrea asigurarea cresterii sigurantei circulatiei ci mai degraba desfiintarea unor posturi de revizie din incinta statiilor de cale ferata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *