Ministerul Transporturilor începe reabilitarea liniilor de cale largă din Portul Galați

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, anunță că procedurile de demarare a lucrărilor de operaționalizare și reabilitare a liniilor de cale largă din zona portului Galați sunt în linie dreaptă. Astfel, data de 19 mai 2022 este termenul limită pentru licitația destinată reparației liniei de cale ferată cu ecartament larg dintre Giurgiulești (Republica Moldova) și Portul Galați, transmite acesta. Aceste linii de cale ferată vor permite transportul mărfurilor spre și dinspre Ucraina, via Republica Moldova, prin Portul Galați.




Astfel, acest port dunărean va deveni, alături de portul Constanța, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri și materii prime. Reparațiile pentru această linie de cale ferată cu ecartament lărgit (3,583 km) și pentru o linie de cale ferată cu ecartament normal (1,167 km) din Portul Galați vor dura 60 de zile de la data semnării contractului. Suma de 1,289 milioane de lei fără TVA necesară reparațiilor va fi suportată din bugetul CFR Infrastructură.

Foto&info: Sorin Grindeanu



520 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *