Mercedes va livra 56 de autobuze electrice eCitaro la Wiesbaden

Prezentare: Premiera mondială a autobuzului electric a Mercedes-Benz eCitaro

Mercedes-Benz a primit o primă comandă mai ampla de autobuze electrice eCitaro. Această comandă provine de la compania de transport public ESWE Verkehrsgesellschaft mbH din Wiesbaden, în regiunea Hessen din Germania. În calitate de furnizor de soluții de electromobilitate, Mercedes-B Enz nu livrează doar autobuze electrice, ci are grijă și de adaptarea ofertei de servicii, a echipamentelor și a implementării infrastructurii de încărcare, precum și de gestionarea încărcării în sine. Cu această comandă, orașul Wiesbaden schimbă o cincime din flota de autobuze către soluții de electromobilitate într-o perioadă scurtă de timp.

Primele 15 eCitaro pentru Wiesbaden vor fi echipate cu baterii litiu-ion de generație curentă. Acestea sunt baterii NMC (celule de litiu-nichel-mangan-cobalt-oxid). Fiecare eCitaro este echipat cu 12 baterii cu o capacitate totală de 292 kWh.

Restul de 41 de eCitaro vor fi echipate cu baterii solid-state. Cu această nouă tehnologie a acumulatorilor, eCitaro își asumă încă o dată rolul de lider și este chiar printre pionierii în construcția de autovehicule. Bateriile solid-state au o densitate foarte mare de energie. În acest caz, șapte pachete de baterii sunt suficiente pentru a oferi o capacitate de 441 kWh. Chiar și în timpul iernii, când se confruntă cu cerințele dificile de utilizare a încălzirii electrice, eCitaro poate să acopere mai mult de 200 de km în conformitate cu metoda de testare SORT 2. Toate cele 56 de autobuze sunt vor fi încărcate cu infrastructura montată la autobază.


Foto&info: Mercedes Benz

1 thought on “Mercedes va livra 56 de autobuze electrice eCitaro la Wiesbaden

Comments are closed.