Locomotivele Smartron trag trenurile cu Alumină Calcinată în locul locomotivelor EA ale CFR Marfă

Locomotivele Smartron trag trenurile cu Alumină Calcinată în locul locomotivelor EA ale CFR Marfă

Navetele feroviare cu Alumină Calcinată transportată între rafinăria Alum Tulcea și Alro Slatina, singurele ce transportă acest tip de material în țară, au avut asigurată tracțiunea istoric de CFR Marfă și anterior de CFR, până recent tracțiunea fiind asigurată doar de aceste companii de stat. Recent, odată cu intrarea operatorilor privați pe piața transporturilor feroviare de marfă din România, companiile care necesită servicii de tracțiune au început să aleagă cele mai bune oferte pentru serviciile de care au nevoie. Astfel, în ultimii ani am putut vedea navetele de acest tip trase locomotivele ale operatorilor privați, cum ar fi Transferoviar Grup și Cargo Trans Vagon. Recent, am reusit să surpindem în premieră naveta cu o locomotivă Siemens Smartron a EP Rail, momentul reprezentând o premieră pentru garnitura cu Alumină Calcinată.

Contactată de mobilitate.eu, CFR Marfă a confirmat că nu mai realizează tracțiunea acestor trenuri, menționând că „La nivelul anului 2020 CFR Marfă a transportat pe această relaţie o cantitate de 154.246 tone pentru clientul Alum SA Tulcea, iar momentan nu mai realizează tracţiunea pe această rută.” Astfel, în prezent, conform informațiilor mobilitate.eu, transportul navetelor Tulcea Mărfuri – Slatina, este asigurat cel puțin de companiile Cargo Trans Vagon, Tehnotrans și EP-Rail.

Alumina calcinata este folosita in principal in metalurgie pentru producerea aluminiului electrolitic, prin procesul de electroliza. Alum Tulcea este singura rafinărie de alumină din România, cu o capacitate de productie de 600.000 tpa. Cea mai mare parte a aluminei fabricate la Tulcea este utilizată de Alro, pentru producerea aluminiului. În 2009, Alum a fost repornit după un program de modernizare şi retehnologizare, început în februarie 2007. Compania a angajat 470 de persoane, în prezent numărul salariaţilor ajungând la peste 700.

Naveta cu Alumină Calcinată trasă de locomotive ale CFR Marfă

Naveta cu Alumină Calcinată trasă de locomotivele companiilor private



Foto: mobilitate.eu

2.555 Vizualizări

1 thought on “Locomotivele Smartron trag trenurile cu Alumină Calcinată în locul locomotivelor EA ale CFR Marfă

  1. Nimeni nu l-a susținut pe Pirvulescu , cind l-a criticat pe Ceaușescu ! ! Devenea el președinte și nu se ajungea și la divizarea CFR-ului . ( In 1985 , la Tg . Ocna , dn . Dr . Psihiatru Ghe . Voinea , mi-a făcut un compliment , ce este unic ! ) 50 369 din Remiza Comănești , mi-a declanșat pasiunea ptr C F , in 1956 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *