CTP Cluj Napoca anunță că sprijină autoritățile de la București pentru transformarea vechilor autobuze Citaro Euro 3 în troleibuze

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a aflat din mass media despre cererea unei asociații către Primăria București pentru a începe operațiunea de transformare a unei părți din autobuzele STB Mercedes Euro 3 în troleibuze. Din aceeași știre am remarcat că „Asociația Metrou Ușor” recomandă Primăriei Capitalei să se inspire din experiența celor din Szeged, Ungaria, pentru a putea duce la bun sfârșit această operațiune tehnică de preschimbare.

Astfel, spre surprinderea noastră, am realizat cât de puțin se cunoaște despre experiența românească în această materie. Fapt pentru care am considerat necesar să reamintim opiniei publice, dar și colegilor noștri de la companiile, societățile și regiile de transport public de persoane că CTP Cluj-Napoca a realizat cu succes, în 2011, prima transformare a unor autobuze în troleibuze.

Soluția tehnică gândită și realizată la Cluj-Napoca a fost premiată de Asociația Generală a Inginerilor din România, în același an. Un an mai târziu, CTP a făcut un studiu comparative privind economia de combustibil și reducerea poluării cu noxe în municipiul nostru, în urma acestei operațiuni de preschimbare. Atât soluția tehnică, cât și studiul nostru au fost prezentate la Conferința internațională de profil de la Leipzig (Germania), în 2012, precum și la „EV 2012” de la București. Mai precizăm că o prezentare detaliată a soluției tehnice clujene a apărut în revista „Trolly Motion” nr. 4.

În eventualitatea în care Primăria Generală a Municipiului București și Societatea de Transport București sunt interesate de „soluția clujeană” de preschimbare a autobuzelor poluante în troleibuze, CTP Cluj-Napoca este dispusă să le pună la dispoziție colegilor noștri bucureșteni întreaga noastră experiență pentru că ambele companii avem același scop și interes: să oferim un serviciu public de transport de calitate și cât mai ecologic.



Foto: mobilitate.eu

1.249 Vizualizări

3 thoughts on “CTP Cluj Napoca anunță că sprijină autoritățile de la București pentru transformarea vechilor autobuze Citaro Euro 3 în troleibuze

  1. RATB a transformat in troleibuze autobuzele Saurer care au fost primite ca ajutor dupa revolutie in ani 90, problema a fost ca aveau caroseria terminata fiind cu rulaje de peste 1 000000 de km. Inovatia era frana recuperativa cu care erau dotate. Experienta exista si la STB.

    1. Din câte știu eu, pe Saurer, chiar asta era problema…aveau frână cu curenți turbionari, FĂRĂ RECUPERARE !! Frâna recuperativa ajunge să fie implementată pe ASTRA IKARUS 415T !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *