Fotoreportaj: Lucrările la coridorul feroviar IV pe secțiunea Teiuș – Sighișoara pe 31 mai 2018
În data de 31 mai 2018 am realizat un reportaj foto-video pe șantierul lucrărilor de modernizare a Coridorului IV Feroviar, pe tronsonul Teiuș – Sighișoara, o serie de lucrări mai importante fiind rămas de executat în zona ramificației Coșlariu Podu Mureș, Copșa Mică, Mediaș, Ațel și în zona tunelelor și podurilor Daneș – Sighișoara. CFR SA a anunțat recent că lucrările în zona Daneș – Sighișoara vor fi finalizate în luna iunie, în special în zona tunelului, iar întreg tronsonul Coșlariu – Sighișoara este planificat pentru a fi dat total în funcțiune în anul 2018, cel mai probabil termenul programat este noul mers al trenurilor 2018-2019.
Pe lângă reportajul foto, am realizat și mai multe filmări pe aproape tot tronsonul Teiuș – Sighișoara. Acesta poate fi văzut tot pe site:
Videoreportaj: Lucrările la coridorul feroviar IV pe secțiunea Teiuș – Sighișoara pe 31 mai 2018
1. Teiuș – Coșlariu
Am început monitorizarea căii ferate începând cu ieșirea din Teiuș, pe ramificația către Coșlariu Podu Mureș, unde calea de rulare a rămas cea veche, lucrările fiind concentrate pe ramificația Teiuș – Coșlariu, unde unul din firele de circulație este deja realizat și conectat la linia către Teiuș (zona feroviară și gara Teiuș nu sunt incluse în proiectul de modernizare). Lucrările la racordul Coșlariu – Coșlariu Podu Mureș sunt începute pe noul amplasament, iar circulația se face pe racordul vechi.
Noul amplasament al racordului către Alba Iulia ocolește toată zona Coșlariu, pe hartă vedem imaginea din 2013 și 2017.
2. Coșlariu – Crăciunel – Blaj
Fizic, lucrările sunt finalizate în mare parte, calea de rulare este total nouă, rămân de montat componentele semnalizării feroviare, a barierelor și realizarea prismei din balast pe un sector al firului 1.
Gara Crăciunel este finalizată, cu excepția finisajelor și instalațiilor de comunicații și semnalizare.
Lucrări de finisare mai rămân de executat și în gara Blaj. Viteza trenului a ajuns constant la 120 km/h, cu restricții de 10-30 km/h în anumite zone, în special la trecerile la nivel.
3. Blaj – Valea Lungă
Fizic, lucrările la calea de rulare sunt finalizate, lucrările fiind concentrate pe instalațiile de semnalizare și alte lucrări adiacente, trenul a mers cu până la 120 km/h. cu restricții în anumite zone.
În Gara Valea Lungă lucrările sunt finalizate, cu excepția finisajelor și instalațiilor de comunicații și semnalizare.
4. Valea Lungă – Copșa Mică
Ambele fire finalizate cu excepția zonei podurilor de la km 351, unde podurile noi sunt deja realizate, lucrările fiind concentrate pe realizarea firului 2 modernizat pe care va fi mutat traficul care în prezent se desfășoară pe firul 2 vechi și pe podul vechi. Trenul a circulat cu până la 120 km/h cu restricții în zona nemodernizată și la trecerile la nivel.
În zona intrării în Copșa Mică dinspre Valea Lungă, intrarea se face pe firul vechi, lucrările fiind concentrate pe firul 2 modernizat care va fi dat în funcțiune în curând, pentru trecerea la conectarea firului 1 modernizat. În Copșa Mică, lucrările fizice sunt finalizate, rămânând lucrări de finisaje în stație și lucrări la instalațiile de semnalizare și comunicații.
5. Copșa Mică – Mediaș
Ambele fire finalizate, se circulă pe firul 1, viteza a fost de până la 120 km/h, cel mai probabil se așteaptă finalizarea semnalizării pentru deschiderea pe ambele fire.
În gara Mediaș se lucrează la peroanele și infrastructura liniilor 1 și 2, la clădirea gării și la finalizarea copertinelor peroanelor. Circulația se desfășoară pe liniile 3, 4 și 5.
6. Mediaș – Ațel
Pe toată distanța se circulă pe firul 1. Se lucrează la noul traseu al liniei de la Brateiu, km 328-330, circulația fiind realizată în prezent deviat pe firul 2 al traseului vechi, cu 30 km/h. Noul amplasament este în mare parte finalizat, rămânand doar de balastat pe o porțiune, fiind realizată inclusiv rețeaua de contact. La finalizare traficul va fi mutat de pe traseul actual pe firul 2 normal, pentru conectarea firului 2 nou și demolarea infrastructurii vechi.
Din nou, în zona km 325-327 se circulă pe firul 1 vechi, fiind deja finalizat firul 2 unde va fi deviat traficul pentru modernizarea firului 1. Mai există o scurtă porțiune veche pe firul 1, de aproximativ 20 metri, rămasă așa cu ocazia unei devieri temporare, la km 324.2. La firul 2 linia este finalizată în mare parte, lucrările fiind concentrate pe prisma de balast și semnalizare. Din cauza zonelor de restricții, s-a circulat în general cu viteză sub 80 km/h, cu puține zone de până în 120 km/h. Gara Ațel a rămas doar HC, cele două peroane fiind finalizate.
7. Ațel – Dumbrăveni
Se circulă pe firul 1, firul 2 fiind închis pentru finalizarea prismei de balast și a semnalizării. În stația Dumbrăveni se lucrează la peroanele și copertina liniilor 3 și 4, calea de rulare fiind finalizată. Se circulă cu 120 km/h.
8. Dumbrăveni – Daneș
Se circulă pe firul 1, cu 120 km/h și restricții de 30-50 km/h unde se lucrează la podurile rutiere. În gara Daneș se lucrează la peroanele liniilor 1 și 2, lucrările fiind avansate. circulația fiind realizată pe liniile 3 și 4.
9. Daneș – Sighișoara
Ambele fire sunt finalizate, cu excepția macazelor de intrare în Daneș dinspre Sighișoara. Se circulă pe firul 1 modernizat până la devierea pe vechiul amplasament, circulația fiind realizată tot pe firul 1 nemodernizat dinspre Sighișoara. Linia nouă este finalizată, fiind așteptată finalizarea celor două tunele și a podului aflate pe noul amplasament al căii ferate.
Gara Sighișoara nu este inclusă în proiectul de modernizare, urmând să intre în modernizare odată cu începerea modernizării tronsonului Sighișoara – Brașov.
Foto&video: (c) Andrei Marian
1 thought on “Fotoreportaj: Lucrările la coridorul feroviar IV pe secțiunea Teiuș – Sighișoara pe 31 mai 2018”