CFR SA anunță ridicarea tuturor restricțiilor de viteză între Dorobanțu și Basarabi pe linia București – Constanța

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor între Dorobanțu și Basarabi pe linia București - Constanța

CFR SA anunță finalizarea lucrărilor între Dorobanțu și Basarabi, astfel viteza de circulație a crescut de la 50 km/h la 120 km/h. Lucrările de reprații la infrastructura feroviară pe firul I, de la km 198+900 la km 203+600, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, inclusiv în zona podului CF de la km 201+400, au fost executate în perioada 4 aprilie 2022 – 20 mai 2022. Circulația feroviară a fost redeschisă pe data de 20.05.2022, cu viteza de 70 km/h, viteză necesară pentru atingerea tonajului după finalizarea lucrărilor, iar din 30.05.2022, viteza de circulație a crescut la 120 km/h, pe zona afectată de deraierea din iulie 2021.

Reamintim faptul că, infrastructura feroviară și componentele aferente au fost distruse pe o distanță de 4,7 km, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, după deraierea în iulie 2021, pe firul I, a unui vagon din compunerea unui tren privat de marfă.

‼ Demararea lucrărilor pe firul I, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, a fost blocată timp de 7 luni, din cauza contestațiilor depuse, de o asociere de firme (clasată pe locul 2), atât la CNSC, cât și la Curtea de Apel.

‼ 6 luni de blocaj – 29 septembrie 2021 (când a fost comunicată oferta câștigătoare) și până în data de 8 martie 2022 (când CNSC admite ca nefondată contestația depusă de asocierea de firme clasată pe locul 2) -, deși societatea declarată câștigătoare, încă din luna septembrie, de comisia de evaluare a ofertelor, putea executa și finaliza lucrările de reparații până la finalul anului 2021!




✅Valoarea contractului: 6,1 mil lei
✅Sursa de finanțare: alocații bugetare
✅Semnare contract: 22 martie 2022
✅Durata contractuală: 90 de zile, de la emiterea ordinului de începere
✅Emiterea ordinului de începere: 31 martie 2022
✅Organizarea de șantier: 31 martie 2022 – 3 aprilie 2022
✅Începere lucrări: 4 aprilie 2022
✅Finalizare lucrări: 20 mai 2022 (51 de zile de la emiterea ordinului de începere)

ℹ Lucrările de reparații la infrastructura feroviară pe firul I, de la km 198+900 la km 203+600, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, inclusiv în zona podului CF de la km 201+400, au constat în:
✔️înlocuire traverse din beton precomprimat tip T00 W60 -7668 buc.
✔️ înlocuire traverse lemn speciale pod – 311 buc.
✔️înlocuire traverse beton precomprimat speciale pentru pod – 224 buc.
✔️ înlocuire traverse lemn normale pe viaducte pod -18 buc.
✔️înlocuire JIL-uri tip 60 – 4 buc.
✔️secționare CFJ, resudură, detensionare CFJ – 4,650 km.
✔️ realizarea prismei de piatră spartă, conform STAS – 4,650 km.
✔️ buraje/ripări tehnologice – 4,650 km.

‼ Deși trenurile pentru sezonul estival vor fi puse în circulație începând cu data de 10 iunie a.c., prin finalizarea acestor lucrări s-a ridicat restricția de viteză de 50 km/h de pe firul I și s-a reluat circulația pe ambele fire, între Dorobanțu și Basarabi, iar pe zona distrusă în urma deraierii, trenurile circulă deja cu viteza maximă proiectată de 120 km/h.

Foto&info: CFR SA



1.568 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *