Cel mai bătrân platan din București a fost distrus de autorități
Situat în vecinătatea podului Cotroceni, peste râul Dâmbovița, platanul vechi de aproximativ 300 de ani a trecut peste cele două războaie mondiale, peste schimbările istorice, peste sistematizarea orașului și chiar peste toate modificările și demolările regimului comunist. Mai mult, în timpul lucrărilor de sistematizare a râului Dâmbovița, platanul a fost protejat și ocolit de lucrare la comanda dictatorului Nicolae Ceaușescu. Mai jos o imagine cu arborele văzut din zona Grozăvești, cu câteva luni înainte de a fi distrus.
După anul 1990 acesta a fost inclus în patrimoniul orașului, fiind protejat o perioadă bună de timp. În ultimii ani acesta a căzut pradă oamenilor străzii care obișnuiau să locuiască la baza acestuia. Mai mult, autoritățile nu au mai făcut nimic pentru păstrarea arborelui.
În timpul furtunii din seara de 5 mai 2018, o creangă din acest arbore s-a rupt, căzând pe carosabil. Din păcate autoritățile nu au găsit altă soluție decât să taie aproape în totalitate, și fără o expertiză anterioara, mare parte din arbore, acesta rămânând într-o stare deplorabilă. Rămâne de văzut dacă în final autoritățile vor face tot ce le stă în putere să remedieze problema, cel puțin prin conservarea și păstrarea a ceea ce a mai rămas din acest arbore, evident cu ajutorul specialiștilor.
Foto: Andrei Marian