ARF lansează licitația pentru selectarea operatorilor primelor 12 rame Alstom Coradia pentru 5 rute

ARF a anulat licitația pentru supervizarea implementării achiziției celor 37 de rame ce urmează să sosească începând de anul acesta

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, azi, 31.05.2023, a transmis către Bursa Română de Mărfuri (BRM) documentația necesară (Caietul de sarcini și Anexa – Modelul de Contract de servicii) în vederea atribuirii prin procedură competitivă a primelor contracte de servicii publice de transport feroviar din România.

Astfel, prin acest demers legal, ARF îndeplinește atât o cerință prevăzută în HG 1453/2022, cât și una dintre conditionalitățile de acordare României a fondurilor europene nerambursabile pentru investițiile de înnoire a parcului de material rulant feroviar național.

Obiectivul principal al organizării acestui tip de licitații este de a asigura cele mai bune servicii la nivelul cel mai scăzut al compensației asigurate de bugetul de stat, reducând, astfel, presiunea asupra fondurilor publice.

Acest contract are o valabilitate de maximum 60 de luni și va include 12 trenuri și 5 rute, respectiv: București Nord – Constanța, București – Craiova, București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad, București –Brașov – Arad – Timișoara Nord, București-Nord – Craiova – Petroșani.

Astfel, la expirarea contractului, ARF va organiza o alta licitație pentru asigurarea continuității serviciilor de transport feroviar de călători, iar trenurile urmează a fi predate noului operator care și-a adjudecat această procedură competitivă.

Obiectivul principal al organizării acestui tip de licitații este de a asigura cele mai bune servicii la nivelul cel mai scăzut al compensației asigurate de bugetul de stat, reducând, astfel, presiunea asupra fondurilor publice.

Precizăm că valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (85%) și de la Bugetul de stat (15%).

Reamintim că rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.

Foto&info: ARF

5.304 Vizualizări

1 thought on “ARF lansează licitația pentru selectarea operatorilor primelor 12 rame Alstom Coradia pentru 5 rute

  1. Ma bucur nespus de mult când vad că în sfârșit se întreprind masuri concrete pentru revigorarea transportului de călători (ar trebui și al transportului de mărfuri) pe calea ferată, folosit foarte intens și civilizat în multe țări din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *