BucurestiSocial

Primarul Ankarei efectuează o vizită oficială la București pentru relansarea cooperării dintre cele două capitale

Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, se află într-o vizită oficială de două zile la București, la invitația primarului general Ciprian Ciucu, în cadrul unui demers de revitalizare a relațiilor dintre Capitală și orașele înfrățite cu Bucureștiul.

Ankara și București sunt înfrățite încă din anul 1998, iar actuala vizită urmărește transformarea acestei relații într-un parteneriat activ bazat pe proiecte concrete și schimburi de experiență între cele două administrații.

Potrivit Primăriei Municipiului București, agenda discuțiilor se concentrează pe cinci domenii principale de cooperare:

  • Mobilitate și management urban, inclusiv transport public, managementul traficului, sisteme inteligente de semaforizare, urbanism și regenerare urbană;
  • Servicii sociale și administrație digitală, cu accent pe digitalizarea serviciilor publice, transparență și sprijinirea grupurilor vulnerabile;
  • Cooperare economică, prin dezvoltarea relațiilor dintre mediul de afaceri și camerele de comerț din cele două capitale;
  • Cultură, educație și turism, prin proiecte comune de promovare a patrimoniului, schimburi academice și colaborări între instituții;
  • Consolidarea parteneriatului dintre cele două orașe, prin dezvoltarea unor proiecte concrete și a unei colaborări pe termen lung.

Autoritățile municipale consideră că relansarea parteneriatelor cu orașele înfrățite poate contribui la atragerea de investiții, la dezvoltarea cooperării instituționale și la promovarea Bucureștiului pe plan internațional.

Pe lângă Ankara, Bucureștiul mai are acorduri de înfrățire cu Atena, Atlanta, Pretoria, Amman, Chișinău, Nicosia, Beijing și Tbilisi.

Vizita delegației turce se va desfășura până sâmbătă și include atât întâlniri oficiale, cât și discuții privind proiecte comune în domeniul dezvoltării urbane și al mobilității.

Foto&info: Primăria Municipiului București

Pe aceeași temă

Back to top button