MT anunță emiterea autorizației de lansare a lucrărilor pe 144 km din tronsonul Arad – Simeria aflat pe Coridorul IV Pan European
Unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în infrastructura feroviară derulat de C.N.C.F. „CFR” – S.A, sub coordonarea Ministerului Transporturilor, “Reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Curtici – Frontieră, parte componentă a Coridorului IV Pan European, Tronson km 614+000 – km 470+022 (Simeria)“. Județul Arad și Județul Hunedoara – ETAPA II – amplasament existent și culoar expropriat exclusiv intervalul km 547+625 – km 547+325- culoar expropriat – lungime de 144 km. a primit, marți 22 mai a.c., autorizația de construire pentru executarea lucrărilor. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin programul POIM. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii liniilor curente și directe din stații, a macazelor și a altor linii din stații, conform noii configurații a stațiilor aprobată la faza Studiu de Fezabilitate.
Lucrările de execuție autorizate sunt următoarele:
Lucrări de terasamente: lucrări de rambleu și debleu, cca. 2.949.643 mc
Lucrări de suprastructură c.f.: reabilitarea liniilor curente și directe din stații, a liniilor abătute, a capetelor stațiilor în zona schimbătoarelor, a macazelor și a altor linii din stații.
Lucrări de consolidare: ziduri de sprijin din b.a., piloți forați, diverse reparații la ziduri de sprijin existente, etc
Lucrări de artă: 3 tuneluri, 1 polată, 46 pasaje superioare si inferioare și poduri, 54 podețe
Lucrări de scurgerea apelor: drenuri, șanțuri, etc
Lucrări de drum- drumuri întreținere, tehnologice, etc.
Lucrări de construcții aferente infrastructurii feroviare inclusiv instalații și utilități corespunzătoare: peroane, copertine, pasarele pietonale, construcții anexe (garduri, fundații piloni și stâlpi de iluminat, clădiri-container pentru semnalizări, antene GSM-R, etc)
Lucrări de relocări/protejări utilități (inclusiv supratraversări și subtraversări): se vor realiza în amplasamentul existent și in culoarul expropriat suplimentar, conform proiectelor avizate de beneficiarii utilităților și legislației în vigoare, după caz, vizate și ștampilate spre neschimbare
Instalații Feroviare :linie de contact, semnalizare, telecomunicații, energoalimentare, iluminat capete stații , protecția instalațiilor din cale și vecinătate, etc
Lucrări privind siguranța circulației feroviare: conform proiect și în conformitate cu normele și legislația în vigoare, cu respectarea instrucțiilor specifice pe toată durata desfășurării lucrărilor
Lucrări de protecția mediului: în conformitate cu Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012 emis de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara și cu legislația și normele generale și locale în vigoare.
Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis la începutul lunii iunie a.c., după predarea amplasamentelor.
Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA este de 2.917.026.351,819 lei.
Durata de execuție a lucrărilor este de 3 ani, de la data începerii efective a lucrărilor. Autorizația de construire este valabilă pe toată perioada implementării proiectului, până la finalizarea executării lucrărilor, respectiv până la data semnării procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor.
Lucrările autorizate sunt împărțite în patru contracte și vor fi realizate de Asocierea Astaldi SpA Italia – FCC Construccion SA Spania, Asocierea Aktor – Alstom – Arcada și Asocierea FCC Construccion SA Spania – Astaldi SpA Italia – Convensa Spania.
Pentru acest proiect a mai fost emisă în anul 2017 o autorizație de construire – Etapa I, prin care au fost autorizate lucrările care se desfășoară pe amplasamentul existent, pentru care nu erau necesare exproprieri.
Foto: Andrei Marian
Info: Ministerul Transporturilor