CFR SA licitează ample lucrări în valoare de 258 milioane de lei pe toată linia București – Chiajna – Zăvestreni
CFR SA a lansat licitația pentru lucrări de eliminare a restrictiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, pe ruta București Nord – Chiajna – Gradinari – Vadu Lat – Zavestreni. Valoarea estimată a lucrărilor este de 258 milioane lei. Proiectele de tip „Quick Wins” – Lucrări punctuale de eliminare a restrictiilor de viteză, cresterea vitezei de circulatie respectiv cresterea sigurantei pe calea ferată, fac parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) si sunt incluse la finantarea din Planul National de Redresare si Rezilientă a României (PNRR).
Obiectivul general al setului de proiecte tip „Quick Wins” constă în eliminarea restrictiilor de viteză prin lucrări ce vor viza elementele suprastructurii căii ferate (sina, traversele, aparatele de cale, piatra spartă) sau orice alt element care va conduce la cresterea vitezei de circulatie pentru trenurile de călători si marfă, cu impact direct si imediat asupra duratei de călătorie si/sau asupra cresterii sigurantei si confortului călătorilor.
Pe raza SRCF Bucuresti s-au identificat urmatoarele tronsoane de cale ferata:
Lot 1/2 Buc. Nord – Buc. Nord Post 5, km 2+490-km 3+200, fir I si Chiajna- Gradinari, km 9+100-km 11+000, fir I+II
Lot 3 Chiajna – Gradinari, km 11+000-km 13+500, fir I+II
Lot 4 – Chiajna – Gradinari, km 13+500-km 16+000, fir I+II
Lot 5 – Chiajna – Gradinari, km 16+000-km 18+500, fir I+II
Lot 6 – Chiajna – Gradinari, km 18+500-km 21+000, fir I+II
Lot 7 – Chiajna – Gradinari, km 21+000-km 23+500, fir I+II
Lot 8 – Chiajna – Gradinari, km 23+500-km 25+500, fir I+II
Lot 9- Gradinari – Vadu Lat, km 25+500-km 27+300, fir I+II
Lot 10 – Gradinari – Vadu Lat, km 27+300-km 29+500, fir I+II
Lot 11 – Gradinari – Vadu Lat, km 29+500-km 31+000, fir I+II
Lot 12 – Gradinari – Vadu Lat, km 31+000-km 33+600, fir I+II
Lot 13 – Gradinari – Vadu Lat, km 33+600-km 35+700, fir I+II
Lot 14 – Vadu Lat – Zavestreni – km 35+700-km 37+700, fir I+II
Lot 15 – Vadu Lat – Zavestreni- km 37+700-km 40+300, fir I+II
Lot 16 – Vadu Lat – Zavestreni, km 40+300-km 42+000, fir I+II
Ofertele pot fi depuse până la data de 22.06.2022, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 22.06.2023.
Foto: mobilitate.eu
Începând cu 3 mai 2022, Mobilitate.eu a lansat Platforma de comunicare Mobilitate.eu, unde puteti vedea noutati in timp real despre proiectele de infrastructura si mobilitate din România și din afară și vă puteți inscrie pentru a discuta pe baza acestora și puteti contribui cu informatii despre orice tema de interes din domeniul mobilitatii. Inscrierea si calitatea de membru sunt gratuite si nelimitate, singura conditie fiind respectarea unui regulament simplu si usor de parcurs.