În timp ce TPBI vrea să lase cea mai prost accesibilizată linie fără troleibuze noi, în CGMB se discută despre eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilități în transportul public din București

În timp ce TPBI vrea să lase cea mai prost accesibilizată linie fără troleibuze noi, în CGMB se discută despre eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilități în transportul public din București

În ședința CGMB din 29 februarie 2024, consilerii generali ai municipiului București urmează să discute și să aprobe „Programul integrat de formare, dotare si echipare pe tema accesibilitatii transportului public pentru persoane cu dizabilitati – „Pune frana discriminarii””, ce are ca scop asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati la transportul public din Bucuresti printr-un program integral multianual de informare, evaluare, formare si dotarea mijloacelor de transport în comun si a statiilor aferente cu tehnologie de acces si ghidaj, implementat de către STB SA. Totul în timp ce au început să sosească cele 100 troleibuze Solaris, cu podea total coborâtă, dar TPBI, autoritatea care decide traseele pe care vor circula, eficientizând corect până în prezent liniile 61 și 93, are în vedere renunțarea la modernizarea liniei 97 cu troleibuze noi, linie care la ora actuală este cea mai prost accesibilizată din București, pe lângă faptul că nu a beneficiat niciodată de troleibuze noi.

Călătorii liniei 97 din Bucureștii Noi vor avea pentru prima dată troleibuze noi din această primăvară. Mobilitate.eu propune optimizarea traseului pentru o mai bună legătură cu centrul orașului

Linia 97, ce leagă în prezent cartierele Străulești, Bucureștii Noi și Calea Griviței de zona centrală, este propusă și finanțată prin proiectul cu fonduri obținute prin Fondul de Mediu, pentru modernizarea cu troleibuze noi. Însă, TPBI momentan nu a luat o decizie legată de modernizarea acesteia, traseul ce urmează să utilizeze troleibuzele cu autonomie fiind unul scurt prin proiect, existând însă o serie de propuneri viabile, inclusiv două transmise de mobilitate.eu, care nu doar că eficientizează linia pentru utilizarea eficientă a autonomiei, ci oferă și o extindere a ofertei de transport a liniei 97 în zona ultra-centrală. Deși TPBI spune că va avea în vedere cele două variante, semnalele primite și dinspre STB SA, indică faptul că autoritatea nu dorește troleibuze noi pe linia 97, în totală opoziție cu realitatea din traseu și cu proiectul ce urmează să fie dezbătut în CGMB. Mai mult, se refuză creșterea atractivității transportului în zonă, după ce în ultimii ani turele circulante pe linia 97 s-au redus constant, din cauza lipsei parcului circulant, troleibuzele Ikarus 415T cu o vechime de peste 20 de ani ieșind constant din traseu din cauza problemelor structurale iremediabile. Deși în ultimii ani deciziile TPBI legate de modificarea și eficientizarea traseelor au fost în general corecte, mobilitate.eu se implică și va lua legătura cu inițiatorii proiectului din CGMB și nu numai pentru a se asigura ca și în acest caz decizia va fi una în beneficiul călătorilor.

Din proiectul finanțat prin Fondul de Mediu pentru introducerea celor 100 de troleibuze noi, linia 97 este singura care nu beneficiază de troleibuze cu podea coborâtă și nici nu se suprapune cu alte mijloace de transport ce au asemenea facilități, doar parțial cu linia de autobuz 105 și cu linia de troleibuz 86. Linia 86 are de asemenea probleme de accesibilizare, aici din parcul de 16 troleibuze, insuficient oricum, doar maxim 3 sunt cu podea coborâtă, de multe ori nici acestea nu sunt toate pe traseu. Totul în timp ce linia 61, fostul autobuz 336, era deservit înainte doar de vehicule cu podea coborâtă. Linia 93 de asemenea era deservită în marea majoritate de troleibuze Irisbus cu podea coborâtă. Liniile 90 și 201 ce urmează să fie unite și deservite cu troleibuze cu autonomie de asemenea sunt deservite în marea majoritate cu vehicule cu podea coborâtă (linia 201 total). Mai mult, alte linii din proiect, cele din zona Berceni, 73, 74 și 76, unele suspendate temporar, sunt dublate pe tot traseul de linii de autobuz unde circula în totalitate vehicule cu podea coborâtă.

Societatea de Transport Bucuresti STB SA reprezinta principalul operator de transport public de persoane din Municipiul București și Judetul Ilfov, avand in dotare autobuze, troleibuze și tramvaie care efectueaza, anual, peste 400 milioane de calatorii, deservind toate categoriile de populatie, inclusiv peste 75.000 de persoane cu dizabilitati.

Foto: mobilitate.eu



12.390 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *