STB SA continuă acțiunea de igienizare a vehiculelor și face apel la călători să mențină aspectul civilizat al vehiculelor

STB anunță punerea în funcțiune a noilor stații de spălare a vehiculelor în mai multe depouri

Conducerea Societății de Transport București – STB SA continuă acțiunea de igienizare a vehiculelor de transport în comun și roagă călătorii să respecte munca depusă de angajații săi. „Obiectivul nostru este să oferim servicii de calitate. Curățenia mijloacelor de transport este o prioritate și angajatii noștri sunt angrenați permanent în acest proces. Împreună cu dumneavoastră, călătorii, vom reuși să avem mijloace de transport curate și civilizate, căci confortul dumneavoastra este important. De fiecare dintre noi depinde în ce condiții călătorim”, spune Andrei Creci, directorul general al STB SA.

STB SA a reluat sâmbătă, 6 iulie a.c., la două luni după deschiderea noii etape, campania de curățenie și igienizare a vehiculelor începută în luna decembrie a anului trecut. Astfel, pentru fiecare vehicul care va ieși în traseu, va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum și neutralizarea graffitti-urilor.

Treptat, toate vehiculele din parcul circulant al STB SA vor fi curățate și igienizate, iar fiecare vehicul va fi ulterior monitorizat pentru a se urmări menținerea unui aspect decent. Totodată, este aplicat un program special, etapizat, prin care adăposturilor din stațiile de tramvai li se redă aspectul civilizat.

Anul trecut, STB SA a dotat autobazele cu stații de spălare noi, moderne, iar prin această campanie își propune să asigure vehicule igienice și un grad de confort cât mai ridicat pentru călători, dar și un aspect decent al stațiilor de tramvai.

De cele mai multe ori, imaginea neplăcută a vehiculelor este creată de către unii călători, prin mâzgălirea cu graffitti, vandalizarea, zgârierea interiorului, aruncarea de resturi de mâncare ori de băutură în vehicule.

Conform Regulamentului Serviciului Comunitar de Transport Public Local de călători în Regiunea București – Ilfov, pentru murdărirea sau vandalizarea vehiculelor sunt stabilite amenzi de 500 lei.

Totuși, politica STB SA nu este aceea de a sancţiona călătorii, ci de conştientizare a publicului asupra faptului că menținerea unor conditii civilizate de transport depinde de fiecare dintre noi.

STB SA îi asigură pe bucureșteni că vor urma şi alte măsuri care vor crea condiţii civilizate de transport şi vor dovedi ataşamentul companiei faţă de călători.



Biroul de Presă al STB SA

784 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *