STB SA – Relocarea autobazei Pipera nu afectează programul de circulație pe trasee

RATB va muta autobazele Floreasca și Pipera pentru construcția unei parcări și a unui spital metropolitan

Referitor la articolele publicate privind manifestația organizată de câțiva angajați de la Autobaza Pipera, care au protestat față de decizia de relocare a acestei unități, Societatea de Transport București – STB SA face următoarele precizări:

Decizia de relocare a Autobazei Pipera are o vechime de peste 1 an și a fost adoptată în contextul realizării, în zonă, a unei investiții de interes public: construirea viitorului Spital Metropolitan, obiectiv de o deosebită importanță pentru toți locuitorii Capitalei.

Pentru realizarea acestui proces, conducerea STB SA a purtat discuții cu cea a sindicatului STB, precum și cu angajații din Autobaza Pipera și au stabilit măsuri care să nu afecteze activitatea salariaților și nici pe cea a liniilor aferente acestei autobaze.

În plus, având în vedere această relocare, STB SA a stabilit un program mai amplu de măsuri în scopul dezvoltării activității. STB SA analizează posibilitatea înființării unei noi autobaze în jumătatea de nord a Capitalei, care să gestioneze liniile necesare pentru această parte a Regiunii București-Ilfov.

Atât construirea Spitalului Metropolitan, cât și relocarea sunt decizii oficiale, adoptate în Consiliul General al Municipiului București, forul decizional al Capitalei.

Astfel, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis la 22 februarie 2018, prin hotărârea nr. 26, preluarea din administrarea fostei RATB (actuala STB SA), în administrarea directă a CGMB, imobilul situat în Șos. Pipera nr. 55, sector 2, unde se află Autobaza Pipera, în scopul construirii pe acest teren a Spitalului Metropolitan. Prin aceeași hotărâre, s-a stabilit ca, în termen de 12 luni de la intrarea ei în vigoare, Autobaza Pipera să fie relocată la alte amplasamente. Ulterior, prin Hotărârea nr.54/31.01.2019, CGMB a amânat cu un an relocarea autobazei.

Așadar, până la sfârșitul acestei luni, STB SA trebuie să predea CGMB imobilul, în scopul implementării programului de investiții referitor la Spitalul Metropolitan.

CGMB este atât proprietarul terenului respectiv, cât și acționarul majoritar al STB SA. Ca urmare, STB SA nu face decât să aplice o hotărâre a CGMB, stabilind cele mai bune soluții de relocare a activității și condiții optime de lucru pentru angajații care își desfășurau activitatea la Autobaza Pipera.

STB SA dă asigurări publicului călător că toate liniile de transport vor funcționa conform programului stabilit.



Foto: mobilitate.eu

345 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *