STB SA lasă linia 41 fără refugii în stații și cu tramvaie scadente la reparații capitale evitând un răspuns legat de remedierea problemelor

STB SA a lansat în perioada 2019-2020 două proiecte importante pentru linia 41, cea mai rapidă și aglomerată din oraș, proiecte ce aveau ca scop modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de circulație pe acest traseu. Dar, odată cu trecerea timpului se observă o abatere de la aceste proiecte, cu întârzieri și decizii total nejustificate, care transformă lucrurile bune într-o mare serie de probleme pentru călătorii traseului liniei 41. Mai mult, mobilitate.eu a încercat să ridice aceste probleme în mai multe schimburi de petiții cu STB SA, dar operatorul de transport evită oferirea unor răspunsuri clare, legându-se de diferite portițe legale.

Modernizarea necesară a peroanelor liniei 41 a fost demarată în vara anului 2019, cu peroanele din stațiile Crângași, Ion Mihalache/Turda și Bulevardul Timișoara, lucrări necesare, dar care au durat foarte mult. Apoi, o perioadă de timp proiectul a stagnat, până în a doua parte a anului 2020 când a fost demarată lucrarea de modernizare a peroanelor din stația Bulevardul Uverturii. Proiectul a adus îmbunătățiri pozitive precum peroane mai lungi, balustrade noi, dar și semnalistică pentru persoanele cu dizabilități. Dar, deși a trecut peste un an și jumătate de la finalizarea primului peron, STB SA nu a montat refugiile pentru călători, care existau înainte în toate stațiie ce au fost modernizate. Recent, mobilitate.eu a ridicat această problemă, după cum urmează:

Astfel, odata cu demararea proiectului de modernizare a statiilor liniei 41, au apărut o serie de probleme, modernizarea peroanelor fiind un proiect promovat pe mobilitate.eu, dar care avanseaza deosebit de greu, prima stație fiind modernizata in septembrie 2019, iar acum in decembrie 2020 proiectul este inca in faza intermediara, fiind modernizate doar statiile Bulevardul Timișoara, Bulevardul Uverturii, Piața Crângași și Bulevardul Ion Mihalache, in timp ce statii cu probleme mai mari inca nu au fost abordate, aici discutand in special de statiile periculoase de la Casin si Agronomie unde nu doar ca nu exista gard de protectie, dar nu exista nici macar o lățime corespunzatoare a statiilor.

De asemenea, odata cu acest proiect a fost adusa o problema care din nou tine de o proasta organizare si lipsa de atentie si respect pentru calatori – vechile refugii ale peroanelor au fost demontate, iar la modernizare nu au mai fost montate, calatorii fiind fortati sa stea in vant si ploaie in special in statii aglomerate precum Bulevardul Uverturii si Piata Crangasi, ultima nu mai are refugiu montat din luna septembrie 2020, singurul refugiu nou montat, ramas unicat, fiind pe sensul spre Ghencea al statiei de la Bulevardul Ion Mihalache. Consideram problema una deosebit de grava si solicitam remedierea acesteia.

Deși mobilitate.eu a transmis toate informațiile necesare, STB SA se leagă de faptul că nu găsește întrebări punctuale în solicitarea transmisă. Punct valabil și după ce a fost ridicată a doua problemă cu parcul liniei 41, prezentată mai departe.

În prezent parcul liniei 41 este format din tramvaie V3A-93 modernizate, ce ies din depoul Bucureștii Noi, parc minoritar pe traseu. Restul parcului este format în mod normal din tramvaie CH PPC, varianta modernizată de tramvai V3A, introduse în traseu în perioada 2007-2009, ce oferă o serie de facilități mai bune pentru călători, precum podea parțial coborâtă, aer condiționat în salonul călătorilor pentru o parte din acestea și un aspect mai modern față de vechile V3A-93, pe lângă un sistem eficientizat de tracțiune cu choppere. Pe lângă acestea mai circulă câteva tramvaie cu acționare asincron, modernizate începând cu 2010.

Dacă restul tramvaielor au trecut în marea majoritate prin reparații capitale, tramvaiele CH PPC împlinesc 12-13 ani de la ieșirea din procesul de modernizare, în prezent marea majoritate necesitând reparații capitale urgente, prezentând o uzură atât tehnică – bandaje ale boghiurilor ajunse la limita de uzură, cablaje ce necesită înlocuirea, sisteme de iluminat interior în care funcționează doar câteva lămpi, dar și uzură estetică – caroserie ruginită, trepte și podele foarte uzate, geamuri prost izolate prin care intră apa de ploaie, precum și un aspect general inestetic pentru tramvaiele unei capitale europene, problema primară nefiind aceasta, uzura fiind normală în timp, problema reală ridicată fiind repartizarea tramvaielor pe alte trasee după trecerea prin procesul de reparație capitală.

4036 în anul 2015, aflat în parcul liniei 41 până la plecarea la reparația capitală.

Dar, în anul 2019 a ieșit de la reparația capitală primul tramvai din seria CH PPC al liniei 41, trecut printr-un amplu proiect de remodernizare, care l-a adus la o serie de standarde tehnice și estetice foarte bune pentru condițiile oferite de un tramvai V3A. Tramvaiul CH PPC numărul 4036 face parte din parcul liniei 41 încă de la sosirea în depoul Alexandria în anul 2008. Însă, la finalizarea procedurii, când acesta era așteptat pentru parcul liniei 41, STB SA a decis din motive nejustificate, să îl repartizeze „temporar” pe liniile 1/10, justificând acest lucru printr-o decizie managerială, după cum a răspuns la o primă sesizare pe această tema, la a doua sesizare evitând un răspuns tot prin justificarea publicată anterior. De asemenea în primul răspuns STB SA face referire și la contractele de achiziții pentru tramvaie noi, dar aici problema este că nici un contract nu a fost semnat până în prezent ceea ce duce termenul de livrare al primului tramvai nou pentru linia 41 la aproximativ 1-2 ani din acest moment, dacă vor fi semnate contractele.

Parte a primului răspuns primit de la STB SA:

Decizia este cu atat mai greu de justificat în contextul în care parcul liniilor 1/10 este format în marea majoritate din tramvaie 16 Bucur LF, cele mai moderne ale STB SA, combinate cu tramvaie CH PPC dintr-o serie mai nouă față de cele ale liniei 41, iar pe linia 10 circulă și V3A-93 ale depoului Victoria, care nu are alt model de tramvai în dotare. Astfel, linie 41 a rămas cu aceleași tramvaie CH PPC scadente la reparații capitale și cu un tramvai CH PPC din seria 2008, dat la schimb de pe liniile 1/10, care și el va fi scandent la reparații capitale în scurt timp.

Aspect normal al tramvaielor CH PPC de pe linia 41

4036 după revenirea de la reparația capitală

Astfel, STB SA irosește ocazia de a duce la bun sfârșit două proiecte foarte bune pentru linia 41 – modernizarea peroanelor și a parcului circulant, prin decizii fără logică și întârzieri nejustificate, dar și fără a fi transparentă prin a oferi detalii publicului despre modul în care implementează aceste proiecte.



Foto: mobilitate.eu

2.708 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *