Solaris a livrat autobuzul cu numărul 25000. Acesta va opera la Milano unde până în 2030 toate autobuzele vor fi electrice

Solaris anunță plecarea din fabrică a autobuzului cu numărul 25.000 construit, dintr-o gamă largă de autobuze pe care le produce de-a lungul timpului, de la toată gama diesel, până la hibride, troleibuze și ultramodernele full electric de 18 metri și noua gamă de troleibuze de 24 metri. Și în România cei de la Solaris și-au facut simțită prezența, în ultimii 5 ani livrând constant autobuze electrice și troleibuze, cele mai notabile fiind în 2018 primele autobuze electrice din România la Cluj Napoca, urmate de troleibuze de 18 metri cu autonomie la Brașov, troleibuze de 18 metri la Cluj, autobuze electrice de 18 metri la Craiova, dar și 100 de troleibuze cu autonomie la București livrate în această primăvară, pe lânga multe alte livrări în alte orașe.

Revenind la autobuzul cu numărul 25.000 și ATM Milano, colaborarea dintre cele două părți este de asemenea veche, Solaris livrând serii mari de autobuze electrice și troleibuze la Milano, având contracte pe termen lung cu operatorul de aici. În prezent există un contract cadru pentru 250 de autobuze electrice de 12 metri, fiind livrate și în circulație peste 200 de unități. Mai mult, la finalul lui 2023 la Milano a fost semnat contractul pentru livrarea a 105 autobuze electrice Solaris Urbino 18 full electric, livrările urmând să înceapă în 2025.

De asemenea, Milano a achiziționat 30 de troleibuze Trolino 18 metri, cu o actualizare a contractului cu alte 50 de unități livrate în 2022-2024. Cu aceste comenzi și livrări, ATM Milano merge spre ținta de utilizare a vehiculelor total electrice pentru transportul public până în 2030. Acest lucru înseamnă, ca până atunci vor fi eliminate toate vehiculele diesel și infrastructura poluantă aferentă.

Mobilitate.eu a realizat un material cu autobuzele electrice ale ATM Milano la finalul lui 2023.

Foto: Solaris Bus



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *