Softronic Craiova a participat la Business Outlook 2026 – evidențiind rolul industriei feroviare în investițiile și dezvoltarea sustenabilă a regiunii
Sebastian Ghiță, director comercial al Softronic, a participat ca speaker la conferința Business Outlook 2026 – Investiții și Dezvoltare Sustenabilă, un eveniment dedicat dialogului dintre administrația publică, mediul de afaceri și partenerii instituționali, organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) la Muzeul de Artă din Craiova. Conferința a reunit reprezentanți ai autorităților locale, ai sectorului financiar și ai companiilor majore din România, cu scopul de a identifica direcții comune pentru dezvoltarea economică durabilă a regiunii.
În cadrul intervenției sale, reprezentantul Softronic a subliniat importanța investițiilor în industria feroviară, un sector strategic pentru tranziția către mobilitate sustenabilă și pentru consolidarea competitivității economice. Softronic, producător român de locomotive electrice și trenuri moderne, a evidențiat rolul tehnologiei și al inovației în creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor și dezvoltarea unei industrii locale puternice, capabile să concureze pe piețele internaționale.
Discuțiile din cadrul conferinței au abordat teme precum sustenabilitatea, digitalizarea, atragerea investițiilor și colaborarea dintre sectorul public și cel privat, participanții subliniind necesitatea unor politici coerente care să sprijine dezvoltarea infrastructurii și a industriilor cu valoare adăugată ridicată. Prezența Softronic la eveniment confirmă implicarea companiei în dialogul strategic privind viitorul economic al regiunii și rolul central al transportului feroviar în tranziția către un model de dezvoltare sustenabilă.
Foto&info: Softronic Craiova
