Reportaj – Troleibuzele cu baterii ajută la extinderea rețelei de transport electric din Brașov fără a necesita infrastructură suplimentară

Troleibuzele ajung din luna mai din nou la Livada Poștei din Brașov, principalul terminal de transport public din zona centrului istoric a municipiului, unde în trecut a existat rețea de contact pentru circulația troleibuzelor, aceasta fiind demontată, troleibuzele fiind înlocuite cu autobuze. Evoluția tehnologiei care permite tranziția către un transport electric modern, de la troleibuzele clasice care sunt strict dependente de rețeaua de contact, la troleibuzele moderne cu baterii și la autobuzele electrice. Astfel, cu ajutorul celor 26 de troleibuze Solaris Urbino 18 achiziționate prin POR de MDRAP, municipiul Brașov poate să reia circulația acestui tip de vehicul nepoluant pe traseele istorice ale orașului, fără a fi nevoie de implementarea de rețele de contact scumpe și inestetice. Troleibuzele vor fi utilizate pe liniile de transport 1, 2, 6 și 31 din municipiu. Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, dintre care fonduri asigurate 66,3 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 14,82 milioane lei contribuția municipiului, reprezentând cheltuieli neeligibile, și aproximativ 11,7 milioane lei contribuția MDRAP.

Mobilitate.eu a realizat un fotoreportaj cu primele troleibuze introduse în exploatare pe ruta dintre Rulmentul și Livada Poștei.

Troleibuzele se conectează la rețeaua de contact în zone dedicate din stații aflate la începutul rețelei, unde au fost montate sisteme speciale de ghidare pentru conectare. Troleibuzele se conectează la rețea mai repede decât se realizează urcarea și coborârea călătorilor din vehicul.

Interiorul troleibuzului este unul modern și simplu, dar elegant.

Imagini cu troleibuzele în exploatare alimentate cu ajutorul rețelei de contact și al beteriilor.



Foto: mobilitate.eu

1.459 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *