Primul meci pe Arena Nationala dupa redeschidere

Primul meci pe Arena Nationala dupa redeschidere

Vineri, 1 aprilie, se desfasoara pe Arena Nationala prima competitie sportiva, in conditii legale, pentru prima data de la constructia stadionului.

Iubitorii fotbalului participa la meciul de fotbal Dinamo Bucuresti – Astra Giurgiu, in conditii de securitate, dupa ce PMB a obtinut avizul pentru securitate la incendiu.

Primar General, Razvan Sava: „Arena Nationala este – pentru prima data de la finalizarea constructiei – un stadion legal. Drumul catre legalitate a fost unul sinuos, cu multe presiuni si discutii in contradictoriu intre primarie si reprezentantii fotbalului romanesc. Fara sprijinul si diplomatia de care au dat dovada – in ciuda unor mici disensiuni – oameni ai fotbalului romanesc, Arena Nationala ar fi fost si azi un subiect de controversa publica, nicidecum un stadion dedicat fotbalului de calitate, in conditii de legalitate. Tin sa-i multumesc public domnului Gino Iorgulescu pentru sustinerea pe care a aratat-o fata de demersul primariei de a deschide, in conditiile legii, stadionul Arena Nationala. A fost un factor de echilibru in discutiile, nu tocmai prietenoase, pe care le-am avut cu oamenii fotbalului romanesc, la cel mai inalt nivel. Fara performante sportive, activitatea Arenei Nationale va avea de suferit. Perfomantele sportive ale echipelor de club, ale nationalei noastre sunt cele care vor umple stadionul Arena Nationala. Ii asigur pe reprezentantii fotbalului romanesc ca au in Primaria Capitalei un partener deschis, dornic sa sprijine performantele fotbalului romanesc, fie el de club sau la nivel de echipa nationala”.

Pana la sfarsitul lunii aprilie, Primaria Capitalei va lua toate masurile pentru ca Arena Nationala sa beneficieze de un management performant.

Sursa: Comunicat Primaria Capitalei
Foto: Andrei Marian Photography

985 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *