Primul element al tunelului Fehmarnbelt a fost coborât pe fundul mării marcând începutul asamblării celui mai lung tunel imersat din lume. Va lega feroviar și auto Germania de Danemarca
Proiectul Fehmarnbelt a atins o etapă majoră odată cu poziționarea pe fundul mării, în dreptul Rødbyhavn, a primului element al viitorului tunel imersat care va lega Danemarca de Germania. Operațiunea, realizată cu precizie milimetrică după mai multe zile de manevre planificate în detaliu, a presupus transportul unui element de beton de 217 metri lungime și peste 73.000 de tone din fabrica de tuneluri până în șanțul excavat pe fundul mării, unde a fost coborât și fixat în poziție.
Tunelul Fehmarnbelt este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din rețeaua de transport trans‑europeană, având rolul de a crea un coridor direct între Scandinavia, Danemarca de Est și restul Europei. Odată finalizat, tunelul va reduce semnificativ timpii de călătorie, va eficientiza transportul de marfă și va consolida conectivitatea dintre regiunile nordice și centrul continentului.
Proiectul va include în total 89 de elemente de tunel, iar la 18 kilometri lungime va deveni cel mai lung tunel imersat din lume, stabilind un nou reper tehnic în infrastructura europeană. Coborârea primului element marchează începutul fazei de asamblare subacvatică, un proces care va continua în ritm susținut în următorii ani.
Foto&info: The Fehmarnbelt Project
