Primăria Capitalei lansează studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei de tramvai 32 pe tot traseul de la Piața Unirii la Depoul Alexandria. Linia va fi transformată în „Green Track” din construcție. Ultima modernizare a avut loc în anul 2003
Direcția Generală Investiții din cadrul Primăriei Municipiului București a inițiat procedura de consultare a pieței pentru elaborarea documentației tehnico‑economice aferente proiectului „Modernizarea liniei 32, de la Bucla Piața Unirii până la Bucla Depou Alexandria, inclusiv”. Conform caietului de sarcini, contractul vizează realizarea fazei DALI – Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție – care va fundamenta viitoarea investiție în una dintre cele mai utilizate linii de tramvai din sud-vestul Capitalei.
Proiectul are ca scop creșterea siguranței și confortului călătorilor, reducerea timpilor de parcurs și îmbunătățirea fiabilității transportului public electric. Linia 32, care leagă centrul orașului de cartierele Rahova și Ferentari, este una dintre cele mai aglomerate rute ale rețelei STB, fiind esențială pentru mobilitatea zilnică a zeci de mii de bucureșteni.
Documentația va analiza starea actuală a infrastructurii, inclusiv calea de rulare, rețeaua de contact, stațiile, peroanele și sistemele de semnalizare, urmând să propună soluții de modernizare completă, compatibile cu standardele europene. De asemenea, studiul va include evaluarea impactului asupra traficului, mediului și accesibilității, precum și estimarea costurilor și calendarul de implementare. Calea de rulare pe tronsonul actual separat de trafic va fi construită pentru soluție tip Green Track.

Modernizarea liniei 32 face parte din programul amplu de reabilitare a infrastructurii de tramvai din București, care urmărește creșterea vitezei comerciale și integrarea transportului electric în strategia de mobilitate urbană durabilă. Linia a fost parțial compromisă după instalarea de gazon pe aproape tot traseul, iar în zona Regina Maria șinele sunt aproape de limita uzurii maxime. După finalizarea studiului DALI, proiectul va putea fi inclus în planul de investiții al municipalității și pregătit pentru finanțare europeană.
Foto: mobilitate.eu
