Parcul Natural Vacaresti a devenit oficial parc natural
Azi, 11 mai 2016, Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern prin care se constituie Parcul Natural Văcărești.
Asociația Parcul Natural Văcărești salută decizia autorităților și anunță actul drept un succes al rațiunii pus în slujba interesului public.
Înființarea Parcului Natural Văcărești este exemplul clar că o inițiativă civică, promovată cu perseverență și competență, poate fi finalizată cu succes în ciuda numeroaselor obstacole birocratice. Campania de înființare a Parcului Natural Văcărești a durat 4 ani.
Proiectul de a pune sub protecția legii și a administra pe principii ecologice o oază de natură formată spontan în 25 de ani în centrul Capitalei a demarat în anul 2012 după publicarea articolului „Delta dintre blocuri” în numărul din mai al revistei National Geographic.
Articolul, semnat de Cristian Lascu şi Helmut Ignat, a dezvăluit publicului larg biodiversitatea locului și a lansat ideea de parc natural categoria V IUCN pentru “groapa” Văcărești.
Campania a continuat prin eforturile unui grup de experți și activiști de protecția mediului – Cristian Lascu, Helmut Ignat, Florin Stoican, Dan Bărbulescu, sprijiniți de patru organizații – Kogayon, National Geographic România, Asociația Salvați Dunărea și Delta și Ecopolis.
Aceștia au mobilizat resurse, specialiști și know – how întocmind în anul 2013 Studiul de fundamentare științifică pe baza căruia Academia Română a recunoscut importanța și valoarea de patrimoniu a ecosistemului Văcărești.
Membrii grupului de inițiativă – oficializat în anul 2014 ca Asociația Parcul Natural Văcărești, au realizat un lobby continuu și transparent, prin mijloacele specifice demersului civic: numeroase expoziții de fotografie, conferințe pe teme de protecția mediului și urbanism, acțiuni de teren cu voluntari, distribuirea de broșuri și alte materiale de informare, comunicare publică pe site-urile de socializare.
Acțiunilor de comunicare publică s-au adăugat numeroase întâlniri de lucru cu funcționari publici sau demnitari de rang înalt din Ministerul Mediului, Primăria Generală și Primăriile de Sector.
De mare importanță a fost sprijinul presei. Principalele televiziuni au realizat reportaje și dezbateri despre PNV, au apărut numeroase articole în presa scrisă, emisiuni radio.
De partea proiectului au fost zecile de mii de bucureșteni care ne-au scris, au semnat liste de sprijin, au particiapt la acțiunile noastre.
Tuturor celor care au crezut în reușită, sprijinind acest demers, le mulțumim!
“În cei aprope 4 ani am auzit de multe ori cuvantul “imposibil”, dar această victorie grea a demonstrat că „se poate”. Sperăm ca aceasta să încurajeze comunităţile oraşelor în lupta pentru fiecare metru pătrat de spatiu verde adevărat”, a declarat Helmut Ignat, fotograf de natură și membru fondator al Asociației Parcul Natural Văcărești.
Ce urmează?
Ceea ce a realizat deja natura trebuie protejat neîntârziat prin eliminarea activităților umane cu impact negativ, precum tăierile de arbori, incendierile de stuf, braconajul, diferite forme de poluare, relocarea câinilor comunitari, soluții acceptabile pentru cei ce locuiesc vremelnic aici. Nu în ultimul rând, trebuie clarificate toate dosarele de revendicare a terenurilor şi găsirea soluţiilor legale de despăgubire a celor în drept.
Pentru a deveni un parc funcţional, aria naturală protejată va trebui amenajată de către viitorul administrator, în limitele prevăzute de lege pentru categoria „parc natural” (“arie naturală protejată, administrată pentru conservarea peisajului și recreere” – Anexa 1 – OUG 57/2007) și în baza unui plan de management aprobat de ministerul mediului.
Înfiintarea unui parc de 184 ha (egal cu greu încercatul parc Herăstrău), în plină epocă de distrugere a spațiilor verzi, este fără îndoială un moment istoric pentru orașul București.
Cristian Lascu,
Preşedinte de onoare, Asociația Parcul Natural Văcărești.