Noul director CFR Călători vrea să redea angajaților mândria de a lucra în calea ferată și vrea să crească numărul de vagoane prin schimbarea sistemului de revizii

CFR Călători a lansat licitația pentru reparația locomotivei Transmontana 001

Dan Costescu este începând cu data de 23.01.2020 noul director al CFR Călători, acesta fiind invitat în cadrul TeleJurnal TVR1, emisiune în care a dezvăluit o parte din strategia sa în fruntea operatorului feroviar de stat. Astfel, acesta spune că CFR Călători are mari probleme, fiind o provocare postul de conducere al unui operator feroviar, mai ales cel de stat, după ce a fost director al CFR Infrastructură și Ministru al Transporturilor. Acesta spune că în această companie se află față in față cu clientul, care este călătorul, moment in care serviciul trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate și profesionalism. Dan Costescu spune că vine în companie cu o strategie bazată pe trei linii principale de acțiune, după cum urmează:

– Aducerea în centrul deciziilor a clienților companiei, călătorii, prin creearea unor canale mai bune de comunicare, transpunerea de acțiuni în favoarea călătorilor, punct la care deja se lucrează cu departamentele de marketing și vânzări
– Refacerea parcului activ, în special în zona de vagoane unde în prezent sunt funcționale doar 850 dintr-un total de aproape 2300, obiectivul pentru 2020 fiind să se ajungă la un parc funcțional de 1000 de vagoane, cu schimbarea abordării strategiei de reparații periodice pentru a nu mai exista cazuri în care loturi masive de vagoane rămân imobilizate fără revizii
– Intinerirea personalului și atragerea de tineri în sistem este un alt punct important, în contextul în care la CFR Călători media de vârstă este de 53 de ani, iar peste 5 ani compania ar putea intra în colaps datorită pensionării a 30% din personal. Directorul dorește ca în acest sens să fie redată mândria de a fi ceferist, prin creearea de condiții bune de muncă, prestigiu și salarii crescute în timp

Legat de întârzieri, noul director spune că trebuie să se lucreze în echipă cu cei de la CFR Infrastructură, pentru a elimina întârzierile, a reduce durata de parcurs, acestea fiind direct legate de serviciile oferite călătorilor, pentru a oferi o viteză de deplasare crescută și o punctualitate necesară.

Legat de partea de comunicare cu călătorii, Dan Costescu aduce în discuție și sistemele de informare din trenuri, având în plan repararea celor existente în majoritatea vagoanelor, majoritatea fiind inactive în prezent, pentru ca în timpul mersului să se cunoască locația trenului și stația care urmează, fiind o problema mai ales pe timp de noapte legată de cunoașterea stațiilor. Mai mult, acesta spune că ar putea fi implementată inclusiv o aplicație pentru smartphone, care să scaneze biletul și să ofere rapid informații despre tren și călătorie.


Foto: mobilitate.eu

9.969 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *