Northlander intră în faza critică de testare înaintea relansării serviciului feroviar de pasageri în Ontario

Primul tren Northlander a sosit pentru relansarea serviciilor feroviare în nordul procinciei Ontario

Serviciul feroviar Northlander, suspendat în urmă cu 14 ani, se apropie de revenirea oficială pe ruta dintre Timmins, Cochrane și Toronto, după ce provincia Ontario a anunțat intrarea trenurilor în faza critică de testare și punere în funcțiune. Premierul Doug Ford a marcat momentul la North Bay, subliniind că relansarea Northlander reprezintă o promisiune îndeplinită în cadrul planului de investiții de 70 de miliarde de dolari în transportul public din provincie .

Primul tren a parcurs deja peste 1.600 de kilometri în cadrul testelor de „burn‑in”, iar în perioada următoare va intra în etapa de Revenue Service Demonstration, în care Ontario Northland va simula operarea reală: opriri în stații, anunțuri, exerciții de urgență, verificarea sistemelor de siguranță și instruirea personalului. Al doilea tren a sosit recent în Ontario și va începe propriul ciclu de testare pe coridorul Northlander.

Relansarea serviciului va include 16 opriri pe cei 740 de kilometri dintre Timmins și Toronto, cu legătură feroviară spre Cochrane. Noile trenuri oferă 169 de locuri, spații accesibile, toalete adaptate și porturi de încărcare, iar provincia a investit peste 100 de milioane de dolari în infrastructura feroviară la nord de North Bay pentru a susține revenirea serviciului.

Guvernul a publicat și structura estimată a tarifelor, care vor fi cu aproximativ 10% peste prețurile actuale ale serviciului de autobuz Ontario Northland, pentru a reflecta costurile unui serviciu feroviar mai fiabil și mai confortabil. În paralel, Ontario pregătește un cadru legislativ pentru dezvoltarea serviciilor de ridesharing în comunitățile nordice, pentru a facilita accesul la stațiile Northlander.

Autoritățile locale și regionale au salutat progresul, subliniind impactul pozitiv asupra mobilității, accesului la servicii medicale, locurilor de muncă și dezvoltării economice în nordul provinciei. Data exactă a relansării va fi anunțată în lunile următoare, odată cu avansarea testelor finale.

Foto&info: Ontario.ca