Magistrala M5 Drumul Taberei – Eroilor are ca ultim termen asumat iunie 2020

Metrorex va fi împrumutată de Guvern cu 188 milioane de lei pentru evitarea blocării activității în urma executării silite din partea asocierii care construiește Magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor 2

La solicitarea ministrului Lucian Bode, la sediul Ministerului, au avut loc marți, 21 ianuarie 2020, întâlniri de lucru cu toți factorii implicați în realizarea magistralelor de metrou M5 – Râul Doamnei – Eroilor și M6 – 1 Mai-Otopeni. Agenda discuțiilor a vizat subiecte precum stadiul de execuție și stadiul plăților la magistrala M5 iar în cazul magistralei M6 au fost trecute în revistă problemele existente și soluțiile aferente acestora.

”Cu privire la magistrala M5 vă spun încă o dată că este un obiectiv foarte important care trebuie realizat atât pentru bucureșteni, cât și pentru toți cei care tranzitează Capitala și folosesc acest mijloc de transport. Vreau ca termenele pe care vi le-ați asumat să le respectați. Este o chestiune de respect și încredere reciprocă și, atât timp cât statul este partener onest și plătește la zi, așa și dumneavoastră trebuie să vă respectați ceea ce v-ați asumat prin contract, sau mai bine zis prin multitudinea de acte adiționale la contract. Știu că este un obiectiv mult întârziat, iar ultimul termen pe care mi l-ați transmis trebuie să fie termenul final. Nu mai accept niciun alt termen sau altă scuză, în afară de iunie 2020.
Pe lângă linia de cale ferată ce va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, magistrala M6 va fi un obiectiv foarte important de mobilitate pentru toți cei care vor dori să ajungă mai repede la principalul aeroport al țării. De aceea vă cer să promovați cu celeritate toate procedurile aferente acestui obiectiv și să rezolvați urgent toate problemele care au trenat până acum”, a transmis ministrul Lucian Bode.


Foto: mobilitate.eu

1.147 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *