Reportaj – Lucrările de modernizare a liniei de tramvai Craiova – Cernele avansează rapid

După ce acum aproape 10 ani a fost modernizată rețeaua principală de tramvai ce traversează Craiova între PECO Severinului și Pasaj Electroputere, în utimul an au început două noi șantiere de modernizare, care includ tronsonul spre Ford și tronsonul Peco Severinului – Cernele.

Lucrările pe tronsonul Peco Severinului – Cernele sunt avansate, pe aproape tot tronsonul fiind montată noua cale de rulare, lucrări ample fiind rămase de realizat în zona capătului de la Cernele. Linia modernizată are lungimea de 2,5 km, fiind realizată cu fonduri POR în termen de 17 luni de la demararea lucrărilor, acestea urmând să fie finalizate în toamna acestui an. Lucările sunt executate de o asociere formată din Urban Profile Grele SRL, Swietelsky Constructii Feroviare SRL şi TIAB SA.

La nivelul lunii aprilie, lucrările se concentrau la finalizarea zonelor trecerilor de nivel cu instituțiile din zona căii de rulare, la motajul stălpilor rețelei de contact și sudura șinelor. Lucrări mai ample se executau în zona Cernele, unde abia era excavată zona viitorului terminal, în apropierea terminalului unde încă nu era montată calea de rulare, dar și în apropiere de PECO Severinului, unde au mai rămas de realizat lucrări pentru conectarea infrastructurii noi la cea existentă.

O serie de imagini, toate imaginile împreună cu discuții pe subiect pot fi văzute în subiectul dedicat pe Platforma de comunicare Mobilitate.eu.

Foto: mobilitate.eu

3.143 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *