Lucrările la infrastructura și liniile de tramvai din Oradea pe coridorul Nufărul – Cantemir avansează rapid

Lucrările la infrastructura și liniile de tramvai din Oradea pe coridorul Nufărul - Cantemir avansează rapid

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, anunță că stadiul de execuție a reabilitării coridorului Nufărul – Cantemir a ajuns la un procent de cca 60%.

Pe ultimul interval al coridorului se execută acum lucrări de amenajare a trotuarelor, a acceselor la blocurile de locuințe, se lucrează la partea de semaforizare, la montarea corpurilor de iluminat public și se pregătește terenul în vederea realizării pistei de biciclete.

Din 16 mai vor începe și lucrările de frezare a carosabilului, de refacere a structurii acestuia, acolo unde va fi necesar, de montare a capacelor de cămin, iar apoi de asfaltare. Lucrările la carosabil vor dura până la mijlocul lunii iunie și vor începe pe sensul de ieșire din oraș, după care vor continua pe sensul de intrare. În această perioadă, circulația va fi restricționată și se va desfășura pe o singură bandă de sens.




Stadiul fizic al lucrărilor pe toate tronsoanele coridorului se prezintă astfel:
✔ pe tronsonul str. Arieșului (fosta Aura) – zona bloc Cicero se execută lucrări de frezare, de ridicare a capacelor la cotă, iar de săptămâna viitoare va începe asfaltarea carosabilului pe sensul de intrare, respectiv pe partea cu blocurile;
✔ pe tronsonul Sextil Pușcariu – Nojoridului se lucrează la liniile de tramvai și montarea mobilierului urban (bănci de odihnă, coșuri de gunoi și gard de protecție între pista de biciclete și linia de tramvai);
✔ pe intervalul Nojorodului – McDonald’s (Ciheiului) se execută lucrări la sistemul automat de irigații, se așterne pământ vegetal, se însămânțează cu iarbă și se plantează arbori.

Foto&info: Florin Birta, primarul municipiului Oradea



1.104 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *