Lucrările de modernizare pe magistrala Hamburg – Hannover au fost finalizate, iar circulația feroviară se reia la peste 200 km/h. BAWI Construction participă și la proiectul major Passau – Nürnberg, unul dintre cele mai complexe șantiere feroviare din Germania

Lucrările de modernizare pe magistrala Hamburg – Hannover au fost finalizate, iar circulația feroviară se reia la peste 200 km/h. BAWI Construction participă și la proiectul major Passau – Nürnberg, unul dintre cele mai complexe șantiere feroviare din Germania

Lucrările de modernizare pe magistrala Hamburg – Hannover, executate de asocierea ARGE WIEBE – SCHWERBAU – HUBERT, cu BAWI Construction SRL ca subcontractor nominalizat, au ajuns la finalul etapei actuale. Intervențiile fac parte din programul de pregătire pentru modernizarea majoră planificată pentru anul 2029, când linia va intra într‑un amplu proces de reînnoire și digitalizare.

În perioada 01.05.2026 – 10.07.2026, echipele BAWI și partenerii din consorțiu au realizat un volum semnificativ de lucrări, esențiale pentru readucerea liniei la parametri de circulație ridicați. Au fost asamblate și montate 35 de aparate de cale, inclusiv cu înlocuirea substratului, au fost înlocuite 5 inimi de schimbătoare, iar 70 km de cale au fost ciuruiți mecanizat. Tot pe 70 km s‑a realizat refacția mecanizată cu trenul de refacție, iar 7,5 km de șină UIC 60 au fost înlocuiți. În paralel, s‑au executat lucrări de șlefuire a reperelor de rulare, atât pe aparatele de cale, cât și pe șinele noi și existente, pentru reducerea uzurii și creșterea siguranței exploatării.

Pe lângă intervențiile principale, echipele au realizat lucrări conexe indispensabile: pregătirea fronturilor pentru ciuruire și refacție mecanizată, suduri pentru realizarea căii fără joante, montarea traseelor de cabluri pentru instalațiile SCB, intervenții la linia de contact, precum și lucrări de drenaj și evacuare a apelor. Toate operațiunile au fost finalizate conform graficului, iar magistrala Hamburg – Hannover se redeschide astăzi, 10.07.2026, ora 21:00, cu circulație permisă la viteze de peste 200 km/h.

În paralel, din 15.06.2026, o altă echipă BAWI Construction lucrează alături de consorțiul ARGE HUBERT – WIEBE – SCHWERBAU pe magistrala Passau – Nürnberg, pe tronsonul Passau – Obertraubling, în landul Bavaria. Proiectul se desfășoară în închidere totală a circulației, cu redeschideri etapizate, și este considerat unul dintre cele mai complexe șantiere feroviare aflate în execuție în Germania.

Până la termenul de finalizare, 30.09.2026, sunt prevăzute lucrări de mare amploare: înlocuirea a 90 de aparate de cale, 112 km de refacție mecanizată, 119 km de ciuruire mecanizată și 12,86 km de cale nouă, cu refacerea completă a substratului. Intervențiile vor pregăti linia pentru viitoarele programe de modernizare și digitalizare, parte din strategia germană de creștere a capacității feroviare.

Prin implicarea în aceste proiecte strategice, BAWI Construction își consolidează poziția de partener de încredere în infrastructura feroviară europeană, demonstrând capacitate tehnică, disciplină operațională și standarde ridicate de calitate pe șantiere internaționale.

Foto&info – BAWI Construction