Live – ARF și Alstom semnează contractul pentru 20+17 rame electrice noi
Mobilitate.eu este prezentă la evenimentul de semnare a contractului pentru un total de 37 de rame electrice EMU, care vor fi livrate de Alstom Transport pentru trenuri RE-IR. Contractul a fost atribuit în urma unei licitații internaționale pentru rame electrice, fiind prevăzută livrarea a 20 de rame electrice urmate de un contract adițional pentru încă 17 rame. Valoarea totală a contractului, ce prevede și o mentenanță de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii la 30 de ani, este de 931 milioane lei pentru materialul rulant și 378 milioane lei pentru mentenanță.
Ca termen de livrare, începând cu livrarea și autorizarea primului tren livrat la finalul lui 2023, fluxul de livrare va fi de 4 trenuri pe lună.
Livrarea primei rame va avea loc la finalul anului 2023, urmând ca toate 37 de rame să fie livrate până la finalul anului 2024. Proiectul este finanțat din fonduri europene și buget de stat.
Ramele vor fi formate din câte 6 vagoane, cu o capacitate de 351 locuri, semnalizare PZB și ERTMS nivel 1 și nivel 2. Vor avea zonă bar-bistro, locuri pentru automate de bilete, spații pentru persoane cu dizabilități și viteza maximă de 160 km/h.
Noile trenuri vor circula pe rutele:
– București – Constanța
– București – Brașov – Arad – Timișoara
– București – Brașov – Cluj
– București – Brașov – Deda – Cluj
– București – Brașov
– București – Iași
– București – Suceava
– București – Galați
– București – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria
– București – Craiova – Timișoara – Arad
– Cluj – Timișoara
– Cluj – Suceava – Iași
FOTO&INFO: ARF/ALSTOM