MobilitateTramvaie

Kiel prezintă varianta finală a primei linii de tramvai. Zona Universității va fi transformată într-un bulevard verde dedicat mobilității urbane

Asociația Tram für Kiel e.V. a prezentat conceptul final pentru sectorul Universitate – Bremerskamp al primei etape de implementare a viitorului sistem de tramvai din orașul german Kiel, după aproape un an și jumătate de consultări publice, dezbateri și analize tehnice.

Potrivit organizației, pentru fiecare segment al traseului au fost propuse câte trei variante de amenajare, evaluate atât în cadrul unor consultări online, cât și în timpul unor întâlniri publice. La proces au participat autoritățile locale, serviciile de urgență, poliția, operatorii de utilități și alte instituții implicate în dezvoltarea proiectului. Varianta preferată a fost adoptată oficial de consiliile locale și de Consiliul Municipal Kiel în iulie 2024.

Una dintre cele mai spectaculoase transformări este prevăzută pe strada Olshausenstraße, în zona facilităților sportive și a campusului universitar. Aici, viitoarea linie de tramvai va traversa o alee generoasă, mărginită de arbori pe ambele laturi, într-un concept urban care combină infrastructura de transport cu extinderea spațiilor verzi. Stațiile de tramvai vor fi la rândul lor integrate în amenajarea peisagistică și vor beneficia de elemente verzi.

Autoritățile estimează că noua linie va aduce o capacitate de transport semnificativ mai mare pentru campusul universitar, unde liniile de autobuz sunt în prezent supraaglomerate. În același timp, proiectul urmărește creșterea calității spațiului urban fără a elimina complet funcțiile existente ale străzii.

În zona Uni-Sportstätten, locurile de parcare vor fi păstrate pe una dintre laturile străzii și vor putea fi utilizate flexibil pentru diferite activități, inclusiv pentru autocarele care deservesc evenimente sportive sau pentru transportul elevilor.

În sectorul Leibnizstraße – Bremerskamp, noua stație de tramvai va fi amplasată în apropierea intersecției, în timp ce stația de autobuz va rămâne într-o poziție separată, păstrând accesibilitatea actuală și contribuind la reducerea timpilor de călătorie.

Prima etapă de dezvoltare a rețelei de tramvai va avea capătul de linie la Bremerskamp, unde va fi amenajată o instalație de întoarcere a vehiculelor. Aceasta va include inițial două linii, cu rezervarea spațiului necesar pentru un al treilea fir care va fi construit ulterior, odată cu extinderea traseului către Projensdorf și Suchsdorf.

Proiectul reprezintă prima etapă a revenirii tramvaiului în Kiel și este considerat una dintre cele mai importante investiții de mobilitate urbană planificate în oraș, urmărind creșterea capacității transportului public și reducerea dependenței de automobil.

Foto&info: Tram für Kiel e.V., Stadt Kiel

Pe aceeași temă

Back to top button