Business HubEsențial

HIAROM își consolidează prezența internațională prin lansarea hiarom.com

Compania românească HIAROM Invest a lansat hiarom.com, noua platformă digitală dedicată clienților și partenerilor internaționali, cu ocazia participării la InnoTrans 2026, unul dintre cele mai importante evenimente mondiale dedicate industriei feroviare. Lansarea marchează un nou pas în dezvoltarea prezenței globale a companiei și completează procesul de modernizare a comunicării digitale început pe 13 iulie, odată cu relansarea hiarom.ro, platforma destinată pieței din România.

Două platforme, două obiective

Cele două website-uri au fost dezvoltate în jurul unei identități vizuale comune și oferă o experiență unitară de navigare, indiferent de dispozitivul utilizat. Deși împărtășesc aceeași filozofie de design și aceeași structură modernă, fiecare dintre ele răspunde unor obiective comerciale diferite și se adresează unui public distinct.

hiarom.ro este platforma dedicată pieței din România și reflectă întreaga activitate locală a companiei. Pe lângă produsele dezvoltate și integrate de HIAROM, website-ul prezintă portofoliul mărcilor internaționale reprezentate pe piața românească, precum HIAB și EFFER pentru echipamente de ridicare, Time Manufacturing pentru nacele, Goldhofer pentru transport special și KH-KIPPER pentru suprastructuri basculabile. Oferta este completată de sisteme MULTILIFT, motostivuitoare MOFFETT, echipamente portuare, servicii de mentenanță, produse disponibile din stoc și informații despre oportunitățile de carieră din cadrul companiei.

Prin comparație, hiarom.com este construit în jurul activității HIAROM ca producător și dezvoltator de soluții proprii pentru piața internațională. Platforma pune accent pe capabilitățile de inginerie și producție ale companiei, pe portofoliul de echipamente feroviare dezvoltate în România și pe proiectele realizate pentru clienți din întreaga lume.

Portofoliul prezentat pe noul website include drezine, camioane rutier-feroviare pentru lucrări de sudură, vehicule rutier-feroviare, platforme de lucru la înălțime adaptate pentru circulația pe calea ferată, utilaje multiservice pentru lucrări în tuneluri, vehicule de manevră, cărucioare feroviare și soluții dezvoltate la comandă. Platforma evidențiază, de asemenea, proiecte internaționale reprezentative și prezintă experiența acumulată de companie în dezvoltarea unor echipamente utilizate în peste 15 țări de pe patru continente.

Separarea celor două platforme reflectă evoluția HIAROM din ultimii ani. Dacă activitatea din România combină producția proprie cu integrarea și distribuția unor mărci internaționale consacrate, comunicarea externă este construită în jurul produselor proiectate și fabricate de HIAROM, al serviciilor de inginerie și al proiectelor dezvoltate pentru piețele internaționale.

Mai aproape de partenerii internaționali

Noul hiarom.com include prezentări detaliate ale principalelor familii de produse, studii de caz dedicate unor proiecte de referință, materiale video, o cronologie a dezvoltării companiei și un sistem de contact simplificat, care permite transmiterea solicitărilor direct către echipa de specialiști. Platforma a fost dezvoltată pe Webflow și este optimizată pentru navigarea de pe desktop, tabletă și telefon mobil.

Momentul lansării hiarom.com coincide cu cea de-a treia participare HIAROM la InnoTrans, desfășurat la Berlin în perioada 22–25 septembrie. Compania este prezentă anul acesta cu două vehicule specializate, printre care drezina HDM-21 „București”, astfel încât lansarea noii platforme internaționale completează prezența HIAROM în fața clienților, partenerilor și profesioniștilor din industria feroviară reuniți la Berlin.

„În ultimii ani, HIAROM s-a dezvoltat tot mai mult ca producător de echipamente proprii și partener pentru proiecte internaționale. A devenit firesc ca această evoluție să fie reflectată și în modul în care ne prezentăm online. Am ales să construim două platforme cu o identitate comună, dar cu obiective diferite: hiarom.ro răspunde activității și portofoliului nostru din România, în timp ce hiarom.com prezintă clienților internaționali produsele pe care le dezvoltăm, capabilitățile noastre de inginerie și experiența acumulată în proiecte din întreaga lume. Ne-am dorit ca un potențial partener să poată înțelege rapid ce poate proiecta și produce HIAROM în România și să ajungă cât mai simplu la echipa potrivită”, spune Cătălin Dragomir, CEO HIAROM Invest.

Relansarea hiarom.ro și lansarea hiarom.com reprezintă un nou pas în strategia de dezvoltare a companiei și în modul în care aceasta își prezintă activitatea pe cele două piețe pe care activează. Prin această separare, HIAROM urmărește să ofere fiecărei categorii de public informații relevante și ușor de accesat, păstrând în același timp o identitate vizuală unitară și o experiență de navigare coerentă.

*Despre HIAROM

HIAROM Invest este o companie 100% românească, fondată în 2007, specializată în dezvoltarea, integrarea și furnizarea de echipamente și soluții tehnice pentru aplicații industriale complexe. Cu aproape două decenii de experiență și o echipă de aproximativ 100 de ingineri, tehnicieni și specialiști, activitatea companiei acoperă domenii precum echipamentele feroviare și rutier-feroviare, suprastructurile pentru vehicule comerciale, macaralele și sistemele de manipulare a sarcinilor, echipamentele portuare, nacelele și soluțiile pentru transportul greu. HIAROM dezvoltă atât produse proprii, cât și soluții realizate în parteneriat cu producători internaționali precum HIAB, EFFER, LOGLIFT, JONSERED, MULTILIFT, MOFFETT, Goldhofer, Time Manufacturing și KH-KIPPER. 

Compania dispune de capabilități proprii de inginerie, producție, integrare și service și a livrat peste 1.000 de echipamente pe plan național și internațional. Divizia feroviară dezvoltă drezine, vehicule rutier-feroviare, platforme, utilaje multifuncționale și alte echipamente dedicate infrastructurii feroviare, iar produsele HIAROM operează în prezent pe patru continente. Compania asigură totodată consultanță, training, mentenanță și intervenții tehnice prin propria rețea de service.

Foto&info: HIAROM

Pe aceeași temă

Back to top button